Acasa » Alte Sporturi » Scrimă | Trei medalii de bronz pentru România la Campionatul European de cadeți și juniori de la Soci

Scrimă | Trei medalii de bronz pentru România la Campionatul European de cadeți și juniori de la Soci

România a câștigat, luni, trei medalii de bronz la Campionatul European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Soci, în probele pe echipe pentru cadeți, la spadă feminin, sabie masculin și floretă feminin, informează site-ul frscrima.ro.
Scrimă | Trei medalii de bronz pentru România la Campionatul European de cadeți și juniori de la Soci

România a câștigat, luni, trei medalii de bronz la Campionatul European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Soci, în probele pe echipe pentru cadeți, la spadă feminin, sabie masculin și floretă feminin, informează site-ul frscrima.ro.

În proba feminină de spadă pentru echipe, România a intrat în concurs pe tabloul de 16 contra Marii Britanii, pe care a învins-o cu 45-41. Au urmat o victorie cu Ucraina, 45-42, pentru ca în semifinale România să fie învinsă de Rusia, cu 45-37. România a încheiat ziua cu o superbă victorie cu Israel, în finala mică, 44-36.

Pentru România au tras: Mihaela Leonte (CSS Quarto), Andrada Ghica (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS) și Claudia Durău (LPS Craiova). Antrenoare: Marcela Mincu și Alina Ciuculescu.

În proba masculină de sabie pe echipe, s-au prezentat la start 13 formații. România a intrat în concurs direct pe tabloul de 8, învingând Polonia, cu 45-38, după care a pierdut contra Ungariei, 45-40. România a încheiat ziua cu o victorie clară contra Rusiei, în finala mică, 45-28.

Echipa României se menține pe locul trei la Campionatul European pentru al doilea an la rând. În 2017, Matei Aniculoesei, Răzvan Stănescu, Rareș Ailinca și Andrei Păștin cucereau bronzul la Plovdiv. Luni, la Soci, au tras următorii: Rareș Ailinca (CSM Brașov), Andrei Păștin (CS Dinamo), Elton Dincă (CS Riposta) și Alexandru Zmău (CSM Iași). Băieții au fost coordonați de pe margine de tehnicianul Rareș Dumitrescu.

Proba de floretă a pornit cu 15 formații. România și-a început ziua pe tabloul de 16, într-un meci împotriva Turciei, câștigat cu 45-19, și a încheiat-o cu o altă victorie categorică în finala mică, în fața Letoniei, 45-30. În semifinale, România pierduse în fața Poloniei, cu scorul de 45-30.

Și pentru echipa de floretă cadeți feminin a României este al doilea podium consecutiv la un Campionat European. În 2017, la Plovdiv, Anca Săveanu, Rebeca Cândescu, Andreea Gheorghe și Raluca Drăghici deveneau vicecampioane europene după o finală pierdută în fața Italiei. Luni, la Soci, au tras pentru România: Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Emilia Corbu (CSTA București), Andreea Gheorghe (CSA Steaua) și Karina Vasile (ACS Balestra). Antrenor: Florin Gheorghe.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro