Nu a lăsat loc de interpretări! Ionuț Lupescu a anunțat selecționerul României în cazul în care va câștiga șefia FRF: „Am încredere. A fost un jucător important pentru echipa națională”

Nu a lăsat loc de interpretări! Ionuț Lupescu a anunțat selecționerul României în cazul în care va câștiga șefia FRF: "Am încredere. A fost un jucător important pentru echipa națională"

Cosmin Contra are parte de susținerea lui Ionuț Lupescu, unul dintre contracandidații lui Răzvan Burleanu la alegerile pentru președinția FRF. Fostul internațional vrea să mizeze pe continuitate, criticând modul în care antrenorii s-au perindat pe banca naționalei în ultimii patru ani. Din 2014 până în prezent, România a fost antrenată de Victor Pițurcă, Anghel Iordănescu, Christoph Daum, iar acum a venit rândul lui Cosmin Contra să fie la timonă.

„N-am auzit nicio Federație din lume care să schimbe patru antrenori în patru ani. Asta denotă nepricepere și un management prost, pentru că aceștia au trebuit plătiți. Cosmin are un contract, are această Ligă a Națiunilor unde poate să formeze o echipă. Am încredere în Cosmin, l-am crescut la Dinamo, i-am urmărit cariera, a fost un jucător important pentru echipa națională. Nu există un motiv pentru care să fie schimbat”, a spus Ionuț Lupescu, pentru Digi Sport.

Cosmin Contra a încheiat fără înfrângere preliminariile pentru Cupa Mondială. Cu „Guriță” pe bancă, România a învins Kazahstanul și a remizat cu Danemarca. În toamă va începe Liga Națiunilor, competiție în care tricolorii împart Grupa 4 (Liga C) cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Cosmin Contra mai are contract cu FRF până în 2020.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]