Prima mutare făcută de Seedorf: Florin Andone, coleg cu un fost câștigător al Ligii Campionilor

Mijlocașul ghanez Sulley Muntari, câștigător al Ligii Campionilor cu Internazionale Milano, în 2010, va da probe de joc la Deportivo La Coruna, începând de vineri, a anunțat site-ul grupării spaniole.
Prima mutare făcută de Seedorf: Florin Andone, coleg cu un fost câștigător al Ligii Campionilor

Mijlocașul ghanez Sulley Muntari, câștigător al Ligii Campionilor cu Internazionale Milano, în 2010, va da probe de joc la Deportivo La Coruna, începând de vineri, a anunțat site-ul grupării spaniole.

Ajuns la 33 de ani, Muntari a evoluat ultima oară la Pescara, în Serie A, de care s-a despărțit la finalul sezonului trecut, dar nu și-a mai găsit echipă până în momentul de față. Dacă va semna cu Deportivo La Coruna, Muntari va colabora din nou cu tehnicianul olandez Clarence Seedorf, de care a fost antrenat și la AC Milan.

Sulley Muntari și-a început cariera în țara natală, iar la 16 ani a fost transferat de Udinese, unde a jucat timp de șase ani, apoi a plecat la Portsmouth. După doar un sezon în Premier League, a revenit în Italia, la Internazionale Milano, unde a petrecut cea mai de succes perioadă a carierei sale. Muntari a jucat în 97 de meciuri pentru Inter și a cucerit șapte trofee, dintre care două titluri de campion al Italiei și o Ligă a Campionilor.

Muntari a mai jucat, ulterior, la Sunderland, AC Milan, Al Ittihad și Pescara. Fotbalistul aflat în probe la Deportivo La Coruna are 84 de selecții și 20 de goluri marcate la echipa națională din Ghana, alături de care a evoluat la trei Campionate Mondiale, în 2006, 2010 și 2014.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]