„Am avut și eu de luptat cu Ioniță, mi se puneau multe bețe-n roate”. Șumudică trage un semnal de alarmă în cazul jucătorului exilat: „Astra i-a întins mâna, dar au venit bani, calificări în Europa”

"Am avut și eu de luptat cu Ioniță, mi se puneau multe bețe-n roate". Șumudică trage un semnal de alarmă în cazul jucătorului exilat: "Astra i-a întins mâna, dar au venit bani, calificări în Europa"

Marius Șumudică speră că situația lui Alex Ioniță se va rezolva în cel mai scurt timp posibil. Antrenorul care a câștigat titlul cu Astra în urmă cu două sezoane susține că și el a avut probleme cu conducerea clubului, din cauza lui Ioniță, dar spune că și-a văzut de echipă și n-a ascultat de ceilalți.

„Am avut și eu de luptat cu Ioniță, am avut foarte multe impedimente la momentul respectiv și mi se puneau foarte multe bețe-n roate în a-l folosi. Dar eu am rămas același și nu am ascultat de nimeni. Pentru mine, Ioniță e unul dintre cei mai buni mijlocași pe care i-am antrenat. Nu știu pentru cine e benefică treaba asta. Și clubul Astra i-a întins mâna, s-au plătit bani la Rapid la momentul respectiv, pe transferul lui. A jucat, a crescut, dar el, pentru banii respectivi, a făcut ceva.  Astra a câștigat campionatul cu el în teren, jucător U21, ceea ce înseamnă mult. Au venit bani, calificări în Europa, deci el a pus umărul la niște sume de bani care au intrat în conturile clubului”, a spus Șumudică, pentru Digi Sport.

Cu o valoare de piață de 1,5 milioane de euro, Ioniță a câștigat titlu de campion în 2016, iar aventura sa la Giurgiu înseamnă 112 meciuri, 12 goluri, 10 pase decisive și trei trofee (titlul în sezonul 2015/2016, Cupa și Supercupa în sezonul 2013/2014).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]