„Dacă vrei club fără suporteri, poți merge alături de Gică Hagi!” Se reia lupta pentru Farul: câștigătorul n-a plătit, Frățilă amenință lichidatorul cu plângeri penale, suporterii strâng rândurile

Redactor:
Matei Udrea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bătălia pentru brandul Farul Constanța e pe cale să se reia în forță din punctul în care a fost întreruptă după ce, pe 19 decembrie, o primă licitație a fost câștigată de Eugen Palcu pentru 1,076 milioane de lei.

Bănuit că a participat trimis de patronul falimentarului SC FC Farul, Giani Nedelcu, pentru a încurca lucrurile, Palcu nu a plătit, până acum, niciun ban din suma licitată. Mai poate achita suma până pe 18 ianuarie, dar ceilalți participanți la licitație sunt sceptici că se va întâmpla acest lucru.

Frățilă: „Suma de la care pleacă licitația să crească de cel puțin 10 ori! Altfel, fac plângere penală pe numele lichidatorului”


Fostul arbitru Constantin Frățilă, acum om de afaceri în Constanța, spune că e interesat de brandul Farul și că nu-i pasă de avertismentele suporterilor. FOTO: Contul de Facebook al lui Frățilă

Problema este că, după informațiile ProSport, procedura pentru o nouă licitație e posibil să fie schimbată, ceea ce duce la o amânare. Fostul arbitru Constantin Frățilă, acum prosper om de afaceri în Constanța, este foarte interesat în continuare de brand și amenință cu plângeri penale dacă, spune el, lucrurile nu vor fi organizate serios: „Eu spun atât, că dacă nu se vor plăti banii, voi contacta firma care este desemnată lichidator judiciar la SC FC Farul și voi solicita să se schimbe caietul de sarcini. Să renunțăm la chestiile astea și să facem ceva serios. Suma de la care pleacă licitația să fie crescută de cel puțin 10 ori. Cel puțin de 10 ori, spun eu! Altfel, anunț de pe acum că voi face plângere penală pe numele lichidatorului. Înseamnă că nu vrea să vândă brandul, vrea doar să ia comisioanele astea de 100-200 de euro, pentru organizarea unor mascarade”.

Licitația din 19 decembrie a plecat de la puțin peste 14.000 de lei. S-au înscris șase firme și persoane fizice. Frățilă a licitat prin intermediul împuternicitului său Constantin Louis Bucăloiu, în numele firmei Consulting and Construction Investment SA și s-a retras penultimul, la suma de 900.000 de lei plus TVA. Câștigătorul, Eugen Palcu, a promis 904.500 de lei plus TVA, depășindu-i pe Georges Muzaca și Ercal Memet, reprezentanții suporterilor grupați în jurul echipei de Liga 3 ASSCS Farul Constanța.

Suporterii de la SSC Farul îl avertizează pe fostul arbitru Frățilă: „Nu știm să fim perverși, ca tine, dar nici tu nu poți fi nebun, ca noi!”


În urmă cu câțiva ani, Gică Hagi s-a așezat la aceeași masă cu Sorin Mihăilescu (primul din stânga), lider al suporterilor, dar discuțiile între cele două părți au eșuat. Farul a rămas fără echipă, Hagi a rămas fără brand și susținerea galeriei din Constanța

Nici suporterii nu se lasă mai prejos și, convinși încă din prima clipă că învingătorul va lăsa neplătită suma, au continuat în tot acest timp să strângă bani. Pe Facebook, numeroși fani au scos la licitație tot felul de obiecte, sumele fiind virate într-un cont special.

În paralel, fanii i-au trimis mesaje publice de avertizare lui Constantin Frățilă, amintind modul în care a fost exclus din arbitraj. Ei promit un război total dacă omul de afaceri continuă să manifeste interes pentru brand.

Imediat după licitație, Sorin Mihăilescu, fostul lider al galeriei și unul dintre membrii fondatori ai SSC Farul, care joacă acum în Liga 3, a postat pe contul său de Facebook următorul mesaj:

„Am mai avut o noapte albă! Frățilă, noi ne pregătim de luptă! Cu tine nu avem nimic, dar în același timp suntem cu totul împotriva ta!
Ca om? Nu ne interesezi! Ca om de afaceri? Ne-ar fi interesat și ne-ar fi păsat doar dacă ai fi venit lângă noi! În schimb, dacă astea sunt detalii, îți spun public că pe siglă, palmares și culori nu vei pune mâna niciodată! Nici tu și nici nimeni altcineva! SSC Farul este cea mai îndreptățită entitate să preia sigla, palmaresul și culorile FC FARUL 1920. Poate nu ai înțeles încă:
– noi suntem dispuși să ne dăm și viața pentru identitatea noastră!!! Sigla, palmaresul și culorile reprezintă identitatea noastră!
– în lupta asta nu vor conta doar banii. Te asigur public de asta!
– nu știm să fim perverși, ca tine, dar nici tu nu poți fi nebun, ca noi!!! Nebunia noastră este alb-albastră și poartă un nume sfânt pentru noi: FARUL!
– îmi asum să caut banii necesari și oamenii care să liciteze de fiecare dată astfel încât să nu câștigi. Pierd bani, dar prefer să se anuleze licitația decât să câștigi tu!!! Tu sau oricine altcineva! Singurii care au calitatea morală de a câștiga acest brand sunt SSC Farul sau Primăria Constanța.
Să pierdem sigla, palmaresul și culorile ar fi o tragedie. Să pierdem câteva mii/zeci de euro? Un preț prea mic pentru Farul!!!
Iubirea noastră de Farul este NEPREȚUITĂ‚!
– în statutul SSC Farul este trecut ca obiectiv principal recuperarea siglei, palmaresului și culorilor, DAR ATENȚIE și că acestea pot reveni de drept (în anumite condiții) Primăriei Constanța. 
– În concluzie, nu le iau suporterii și le duc acasă! Aceastăa siglă este a orașului, iar suporterii sunt garanția că acest club nu va dispărea! Dacă vrei un club fără suporteri, poți merge alături de Gică Hagi. A făcut un lucru extraordinar acolo, dar ATENȚIE, noi nu suntem curve, să ne uităm la buget sau la performanțe! 
Dacă, prin absurd, mor eu, se vor ridica alții și toți gândesc la fel ca mine! 
Întreabă-l și pe Tragone (n.r. – participant la licitație despre care suporterii spun că ar fi vrut să cumpere SSC Farul) că nu ne vindem! A pus pe masă 150.000 de euro!

Așa că, toți cei care vreți să luptați alături de mine pentru siglă, palmares și culori, scrieți-mi în privat și vă spun pașii care urmează!
CU FARUL PÂNĂ‚ LA MOARTE ȘI DINCOLO DE EA!”.

Constantin Frățilă spune că nu e intimidat deloc de mesajele acestea de avertisment: „M-au înjurat pe mine 20 sau 30.000 de oameni. Crede cineva că mi-ar păsa să mă înjure 200 sau 300 de inși?”.

Bal mascat la licitația de luna trecută


Eugen Palcu, câștigătorul licitației de luna trecută. Acesta mai are 9 zile ca să achite milionul de lei necesar ca să intre în posesia brandului Farul. FOTO: Contul de Facebook al lui Eugen Palcu

La prima licitație, toată lumea a bănuit pe toată lumea. S-a suspectat un fel de bal mascat, în care licitatorii n-ar fi fost decât interpuși pentru alte persoane interesate, din umbră.

Frățilă a recunoscut fără ezitate, pentru ProSport, că Bucăloiu a licitat pentru el.

Câștigătorul Palcu, s-a spus, a licitat pentru fostul patron al Farului, Nedelcu. Întrebat de ProSport, cel din urmă a negat acest lucru.

Despre Dennis Șerban s-a spus că ar fi licitat avându-i în spate pe socrul Petrică Buduru (fost fotbalist la Farul și, la începutul anilor 1990, președinte al acestui club) și Gică Hagi.

Despre Elena Tragone, care este notar, se vorbește în Constanța că ar fi licitat tot pentru Frățilă. Suporterii susțin că soțul Elenei Tragone le-ar fi oferit o sumă mare pentru a ceda clubul înființat anul trecut și pentru a renunța la licitație.

Despre Alexandru Dorin Putină, pentru care a licitat fostul luptător Ion Draica, nu se știu foarte multe lucruri.

Informațiile ProSport sunt că, dacă Eugen Palcu nu va plăti suma licitată pentru brand, lichidatorul va convoca Adunarea Creditorilor, pentru a stabili noi reguli. E posibil ca suma de plecare să crească, iar cei care participă să fie obligați să depună o garanție substanțială, pentru a se evita situația de la prima licitație.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…