Un nume „greu”, dat pe spate de Șumudică: „Nebunul ăsta poate să conducă orice echipă și orice jucător de pe acest glob pământesc”. Capitolul la care Șumi trebuie să lucreze

Un nume
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică (46 de ani) e, alături de Răzvan Lucescu, cel mai în vogă antrenor român al anului. Ajuns în Turcia, un campionat foarte greu, Șumi a avut nevoie de puțin timp pentru a-și demonstra valoarea, iar calitățile îi sunt lăudate de Mircea Sandu.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal consideră, ca multe alte voci importante din fotbalul românesc, că marele avantaj al lui Șumi e capacitatea de a discuta cu jucătorii, de a-i apropia și de a-i face să dea maximum pentru echipă. Unul dintre oamenii care i-au facilitat venirea la Sportul în tinerețe, Sandu vorbește la superlativ despre Șumi: „Știți sau nu știți, eu l-am adus la Sportul Studențesc. Nebunul ăsta poate să conducă orice echipă de pe acest glob pământesc. El se pliază, se așază, poate să fie și echilibrat și să discute la cel mai înalt nivel. E un tip inteligent și poate să coboare la nivelul oricărui jucător. Poate conduce orice echipă, orice jucător”, a spus Sandu, la Telekom Sport, înainte să scoată în evidență capitolul la care Șumudică mai are de lucrat: „Dacă este puțin mai echilibrat în manifestări, poate să aibă o ascensiune frumoasă.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri