EXCLUSIV | Arbitrul român Alex Crișan a avut o zi specială la Open-ul Irlandei de Nord. „Ar fi fost prima dată când aș fi avut un maxim. Mi-am dat seama cam târziu. Și da, speram să reușească…”

Alex Crișan, primul arbitru de snooker Class 1 din România, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre un meci special, de la ediția 2017 a Open-ului Irlandei de Nord.
EXCLUSIV | Arbitrul român Alex Crișan a avut o zi specială la Open-ul Irlandei de Nord. "Ar fi fost prima dată când aș fi avut un maxim. Mi-am dat seama cam târziu. Și da, speram să reușească..."

Alex Crișan este primul arbitru de snooker Class 1 din România. Un nume consacrat deja pe scena internațională a sportului care își are punctul de origine, cele mai multe turnee, cei mai mulți practicanți și fani, în Regatul Unit, Alex Crișan se află în această săptămână în Irlanda de Nord, acolo unde arbitrează meciuri din cadrul celui de-al zecelea turneu de puncte din sezonul competițional 2016 / 2017.

Miercuri, Alex Crișan a fost arbitru la masă în partida sută la sută englezească dintre Joe Perry și Matthew Selt. În primul joc al meciului pe care, ulterior, l-a câștigat cu 4-0, Joe Perry a fost aproape de realizarea primului său break maxim (15 bile roșii, urmate de fiecare dată de bila neagră, apoi închidere masă cu cele șase bile colorate). După mai bine de 12 ani de carieră, ar fi fost o premieră și pentru arbitrul român.

Ar fi fost prima dată când aș fi avut un maxim, la masă. Mi-am dat seama cam târziu, pe la ultima ‘Roșie’. Am văzut celelalte mese că s-au oprit din joc. Și da, speram să reușească… La cât de mare este masa aia, a nimerit fix unde nu trebuia. Asta este, sper să am și eu un 147 la un moment dat, să sparg gheața„, a declarat pentru ProSport Alex Crișan.

  • Alex Crișan a descoperit snooker-ul în 2003. Arbitrajul este al doilea job, profesând și ca specialist în materie de betoane, materiale pentru construcții și finisaje.
  • A organizat cursuri de arbitraj de snooker, în România.
  • În iunie 2010 a promovat examenul de arbitru internațional Class 2, a arbitrat prima sa finală de Campionat European EBSA, la București, între Luca Brecel (Belgia) și Roy Stolk (Olanda).
  • În august 2011 a participat prima dată la un turneu din seria World Snooker – Players Tour Championship, la Furth, în Germania și a arbitrat un prim meci televizat.
  • În 2012 a luat examenul de arbitru Class 1 în cadrul Campionatului Mondial de Amatori IBSF (International Billiards and Snooker Federation). A arbitrat finala pe 2 decembrie: Gary Wilson (Anglia) vs. Muhammad Asif (Pakistan).


Alex Crișan, în timpul ediției 2016 a Masters-ului European, de la București. Foto: Cezara Paraschiv / European Masters

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris. Ce face sportivul
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro