Primul contact al lui Thereau cu „durii” din vestiarul Stelei: „I-a spus lui Petre Marin «Dacă vrei să-ți răspund, trebuie să-mi vorbești în franceză!»” Ce a urmat: „Din acel moment, n-a mai îndrăznit să ia pe nimeni la mișto”

Primul contact al lui Thereau cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost mijlocaș în Ghencea, actual impresar, Sorin Paraschiv a vorbit despre problemele cauzate de DEnis Alibec la FCSB și și-a adus aminte cum a fost pus la punct Cyril Thereau în vestiarul Stelei, după o aroganță la adresa lui Petre Marin.

Omul care-i reprezintă interesele lui Andrei Ivan consideră că șefii vicecampioanei au o parte de vină în ceea ce-l privește pe Deni Alibec, mai ales că erau informați despre comportamentul atacantului cumpărat de la Astra cu 2,04 milioane de euro: „Nu-mi aduc aminte să fi avut printre noi un astfel de jucător-problemă. Bine, pentru mine chiar nu e surprinzător ce face Denis fiindcă el așa se comporta și înainte să ajungă la Steaua, iar cei de la club ar fi trebuit să știe acest lucru. Cât timp am evoluat, mai ales după ce Pițurcă reușise să formeze acel grup, i-ar fi fost greu oricărui fotbalist să vină și să nu aibă un comportament adecvat”, a spus Paraschiv, la Telekom Sport.

Micuțul mijlocaș defensiv a fost, de-a lungul vremii, unul dintre numele imprtante din vestiarul roș-albastru și și-a adus aminte de o întâmplare petrecută la scurt timp după venirea lui Cyril Thereau la Steaua. Atunci, golgheterul francez a aflat pe propria piele ce înseamnă forța unui grup, după o ieșire la adresa lui Petre Marin: „Mi-aduc aminte, de exemplu, ce s-a întâmplat odată cu Thereau. Eram în vestiar și Petre Marin l-a întrebat ceva, iar reacția lui Thereau a fost: «Dacă vrei să-ți răspund, trebuie să-mi vorbești în franceză!». Imediat s-au ridicat vreo trei sau patru dintre cei cu vechime în lot și l-au pus la punct pe Thereau. Din acel moment, el n-a mai îndrăznit să ia pe nimeni la mișto. Asta înseamnă să fii un grup”, și-a amintit Paraschiv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!