Gnohere, la fel ca Budescu. „Bizonul” are șanse mari să fie desemnat jucătorul etapei în Europa League

Autor al unei duble de senzație contra lui Hapoel Beer Sheva, Harlem Gnohere a călcat pe urmele lui Constantin Budescu și a fost nominalizat la premiul pentru jucătorul etapei în Europa League.
Gnohere, la fel ca Budescu. "Bizonul" are șanse mari să fie desemnat jucătorul etapei în Europa League

Autor al unei duble de senzație contra lui Hapoel Beer Sheva, Harlem Gnohere a călcat pe urmele lui Constantin Budescu și a fost nominalizat la premiul pentru jucătorul etapei în Europa League.

„Bizonul” a marcat primul gol la doar 17 secunde după ce Dică l-a trimis pe teren în locul lui Tănase, iar a doua reușită a venit la o distanță de doar cinci minute. Decisiv pentru FCSB, Gnohere nu a fost uitat de site-ul UEFA, care l-a pus pe lista fotbaliștilor care se luptă pentru titlul de cel mai bun jucător al etapei.

Ceilalți nominalizați sunt Giannis Anestis, portarul lui AEK Atena, Emiliano Rigoni, autor al unui hat-trick pentru Zenit în meciul cu Rosenborg, Willian Jose, care a marcat patru goluri în Vardar – Real Sociedad 0-6, Lucas Ocampos (Marseille), Petr Cech (Arsenal), Sergej Milinkovic-Savic (Lazio) și Andreas Ulmer (Salzburg).

Cu mai puțin de șase ore înainte de închiderea voturilor, Gnohere conduce detașat, cu 57% dintre preferințele fanilor. „Bizonul” poate fi votat AICI

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania