ABUZ SEXUAL | Marea campioană McKayla Maroney, rivala româncelor la JO 2012, dezvăluie ce i s-a întâmplat în cadrul lotului Statelor Unite

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Andru Nenciu
ABUZ SEXUAL | Marea campioană McKayla Maroney, rivala româncelor la JO 2012, dezvăluie ce i s-a întâmplat în cadrul lotului Statelor Unite
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Gimnasta McKayla Maroney, campioană olimpică la Londra 2012, a mărturisit că a fost abuzată sexual de fostul medic al echipei de gimnastică a Statelor Unite ale Americii, Larry Nassar, de la 13 ani până la încheierea carierei sale, în 2016.
  • În vârstă de 21 de ani, fosta sportivă a precizat că a fost molestată încă de la primele sale antrenamente, dar și înainte de Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, unde a câștigat medalia de aur pe echipe și argintul la individual.

În prezent, medicul Nassar se află în închisoare, în Michigan, unde își așteaptă condamnarea după ce a pledat vinovat pentru pornografie infantilă. Conform Associated Press, medicul a fost dat în judecată de peste 125 de femei, care l-au acuzat de abuz sexual.

Mărturisirile fostei gimnaste au fost stârnite de o campanie pornită rețelele de socializare, care și propune să scoată la lumină toate cazurile în care femeile au fost molestate de bărbați. McKayla Maroney a povestit prin ce a trecut, prin intermediul unei postări pe Twitter.

„Cuvintele tuturor din ultimele zile au fost o inspirație pentru mine. Știu că e greu să vorbești în public despre ceva așa oribil și personal, pentru că mi s-a întâmplat și mie. Lumea trebuie să știe că nu se întâmplă doar la Hollywood. Se întâmplă peste tot. Oriunde este o poziție de putere, pare că există posibilitatea unui abuz. Am visat să merg la Jocurile Olimpice, iar lucrurile pe care le-am îndurat au fost inutile și dezgustătoare.

Am fost molestată de doctorul Larry Nassar, doctorul echipe de gimnastică a Statelor Unite. Doctorul Nassar mi-a zis că primeam «tratament medical necesar, care a fost oferit tuturor, de mai bine de 30 de ani». A început când aveam 13 ani, la unul dintre primele mele cantonamentele cu echipa națională, în Texas, și nu s-a terminat până când am renunțat la sport. Părea că sunt sub amenințare oricând omul aceasta avea o șansă. S-a întâmplat și la Londra, chiar înainte ca eu și echipa mea să câștigăm medalia de aur, s-a întâmplat chiar și înainte ca eu să câștig medalia de argint.

Pentru mine, cea mai înfricoșătoare noapte a fost când aveam 15 ani. Am zburat toată ziua și toată noaptea ca să ajung cu echipa la Tokyo. Mi-a dat o pastilă pentru a dormi în timpul zborului. Următorul lucru pe care îl știu e că m-am trezit cu el, într-o cameră de hotel, priminind «tratament». Am crezut că în acea noapte voi muri.

Jocurile Olimpice trebuie să aducă bucurie și speranță oamenilor. Inspiră lumea să lupte pentru visuri, să creadă că totul este posibil prin muncă și dedicare. Îmi aduc aminte că mă uitam la Jocurile Olimpice din 2004, aveam opt ani, și îmi spuneam că într-o zi voi fi și eu acolo, purtând roșu, alb și albastru și concurând pentru țara mea. Am reușit, dar nu am ajuns acolo fără să plătesc.

Lucrurile trebuie să se schimbe… Dar cum începem? Nu sunt un expert, dar iată gândurile mele.

  • Unu: Vorbind și conștientizând lumea despre abuzurile care se petrec;
  • Doi: Oamenii, instituțiile, organizatțiile și cei care au poziții de putere, trebuie să răspundă pentru acțiunile deplasate și pentru comportamentul lor;
  • Trei: Educare și prevenire, cu orice cost;
  • Patru: Să avem zero toleranță pentru cei care fac abuzuri și pentru cei care îi protejează.

Este posibil să stopăm acest tip de abuz? Este posibil ca supreviețuitorii să vorbească fără să își pună cariera și visurile în pericol? Sper. Tăcerea noastră le-a persoanelor greșite putere pentru prea mult timp. E timpul să ne luăm puterea înapoi. Și niciodată nu e prea târziu ca să vorbim”, a scris McKayla pe Twitter.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri