Halep – Tăriceanu 6-0 :). Gestul frumos făcut de români când au văzut că Simona s-a așezat la coadă la Ambasada Chinei. Într-o situație asemănătoare, președintele Senatului a ales calea care i-a atras mii de critici

Halep - Tăriceanu 6-0 :). Gestul frumos făcut de români când au văzut că Simona s-a așezat la coadă la Ambasada Chinei. Într-o situație asemănătoare, președintele Senatului a ales calea care i-a atras mii de critici

Prezentă miercuri dimineață la Ambasada Chinei pentru a obține viza necesară pentru turneele de la Wuhan și Beijing, Simona Halep a avut parte de o surpriză plăcută din partea românilor care se aflau la coadă și a ținut să împărtășească momentul cu fanii de pe Instagram.

A doua jucătoare a lumii a ajuns în fața Ambasadei Chinei în jurul ore 7:40, împreună cu mama ei, pentru a-și depune actele necesare obținerii vizei și a dat peste o coadă destul de numeroasă. Văzând-o, însă, oamenii au reacționat imediat și au invitat-o să intre în față, fapt pentru care Simona le-a mulțumit printr-un mesaj postat pe Instagram: „Chiar dacă am ajuns pe la 7.40 în fața ambasadei pentru viză, în fața mea erau 20 de persoane, dar mi-au oferit posibilitatea de a intra prima. Mulțumesc tuturor”, a fost mesajul postat de Halep.

Odată problemele rezolvate, Simona se pregătește pentru turneele de la Wuhan (24-30 septembrie) și Beijing (30 septembrie – 8 octombrie), iar modul în care a fost tratată de români în fața Ambasadei Chinei e în contradicție cu tratamentul primit de Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost criticat îndelung după ce a sărit peste rând la serviciul de permisii auto, preferând să intre pe ușa din spate, deși coada era asemănătoare cu cea găsită de Simona.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]