Primul transfer al Barcelonei pentru perioada de mercato din ianuarie! Pentru cine plătesc catalanii 40 de milioane de euro

Primul transfer al Barcelonei pentru perioada de mercato din ianuarie! Pentru cine plătesc catalanii 40 de milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Jean Seri (26 de ani), de la Nice, e primul pe care Barcelona îl pregătește pentru perioada de mercato din iarnă, după ce mutarea nu s-a putut realiza în această vară.

Cele două părți au negociat intens și, în cele din urmă, căzuseră de acord pentru suma de 40 de milioane de euro, dar ultimele detalii nu au fost puse la punct și mutarea nu s-a mai făcut. Acum, la capătul unei veri în care l-a pierdut pe Neymar și nu a reușit să-l transfere pe Coutinho, catalanii au reluat negocierile cu francezii de la Nice, iar cotidianul Sport anunță că transferul e aproape realizat, mijlocașul de 26 de ani urmând să ajungă pe Camp Nou în ianuarie, suma învârtindu-se tot în jurul a 40 de milioane de euro.

În august, imediat după ce transferul său a picat, Jean Seri a vorbit sincer despre sentimentele care l-au încercat în momentul în care a aflat că nu va juca în aceeași echipă cu Messi și Suarez: „Visul meu să ajung la Barcelona mi-a fost interzis și, pentru mine, acest lucru este teribil. Vreau să fiu optimist și cred că mai există moduri de a ajunge acolo, sper ca cele două cluburi să negocieze din nou și să se ajungă la o înțelegere. Nu vorbim despre orice club, la care aș merge pentru bani.

Barcelona reprezintă toate amintirile mele de când eram copil, visul meu ca și fotbalist. Stilul lor de joc, inteligența. Am avut o întâlnire cu șefii lui Nice și nu mi-au spus nimic despre stadiul transferului, am plecat acasă fericit. Am auzit la știri, a doua zi, că mutarea nu se mai face. Când am aflat am fost la birourile clubului și am ‘explodat’. Nu mi-au spus nimic, nici măcar nu m-au putut privi în ochi”, a spus Seri, în presa franceză.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…