US Open | Horia Tecău va juca, în premieră, în semifinale. Victorie netă, în 62 de minute, alături de Juls Rojer în fața campionilor în exercițiu de la New York. Cu cine urmează să se dueleze pentru un loc în finală

Bornă importantă pentru cariera lui Horia Tecău: la 32 de ani, brașoveanul își completează setul de semifinale în turneele de Mare Șlem, cu o calificare pe repede-înainte pe tabloul de 4 de la US Open.
US Open | Horia Tecău va juca, în premieră, în semifinale. Victorie netă, în 62 de minute, alături de Juls Rojer în fața campionilor în exercițiu de la New York. Cu cine urmează să se dueleze pentru un loc în finală

Bornă importantă pentru cariera lui Horia Tecău: la 32 de ani, brașoveanul își completează setul de semifinale în turneele de Mare Șlem, cu o calificare pe repede-înainte pe tabloul de 4 de la Flushing Meadows.

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au obținut o victorie de senzație, marți seară, în sferturile ultimului turneu de Mare Șlem al anului: 6-1, 6-2 în fața perechii cap de serie numărul patru și deținătoarea titlului de la New York, formată din Jamie Murray și Bruno Soares. Doar 62 de minute a durat partida care îi duce mai departe pe Tecău și Rojer (capi de serie 12) la un duel în semifinale cu perechea cotată cu prima șansă la trofeu, formată din Henri Kontinen și John Peers (Finlanda / Australia).

Cele mai bune rezultate înregistrate de Horia Tecău în turneele de Mare Șlem, în proba de dublu masculin

  • Australian Open – semifinală (2012 și 2015)
  • Roland Garros – semifinală (2015)
  • Wimbledon – titlu (2015)
  • US Open – cel puțin semifinală (2017)

Tecău mai avea două sferturi de finală disputate la New York (2011 și 2015)

Pe jumătatea inferioară a tabloului de dublu masculin, spaniolii Feliciano și Marc Lopez (capi de serie 11) își așteaptă adversarii din semifinale la capătul partidei dintre frații Bryan și perechea Benneteau / Roger-Vasselin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]