Nebunia cuprinde și Dinamo. Echipa lui Badea, înscrisă în Liga 4, se proclamă cea autentică: „Noi suntem adevăratul Dinamo. Avem sigla și palmaresul”. Clubul din Liga 1, al lui Negoiță, ar fi un impostor

Redactor:
Matei Udrea
Nebunia cuprinde și Dinamo. Echipa lui Badea, înscrisă în Liga 4, se proclamă cea autentică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înscrierea ACS FC Dinamo București în Liga 4, consfințită în Comitetul Executiv al AMFB, deschide Cutia Pandorei la ultimul mare brand al Bucureștiului neatins, până acum, de scandalurile identitare. Marius Bacria, administratorul societății lui Nicolae Badea, anunță, prin intermediul ProSport, că adevăratul Dinamo joacă, din acest sezon, în campionatul Bucureștiului, iar echipa din Liga 1 este doar un „fake”. „Sigla și palmaresul, începând de la înființare, ne aparțin. Noi suntem Dinamo. Marca este protejată internațional, ca să n-avem discuții cu contestații și mai știu eu ce pe plan intern. Să fie clar: noi suntem FC Dinamo. Ei sunt alt club, altă echipă”, a răspuns Bacria la întrebarea cine dintre cele două formații existente acum în competiții este continuatoarea echipei Dinamo București.

ACS FC Dinamo a fost primită în Liga 4, va juca meciurile de acasă pe stadionul Dinamo, va fi antrenată de Marin Dragnea și îl are antrenor-coordonator pe Ionel Augustin. „Obiectivul nu e încă stabilit. Vom vedea, dar vă garantez că este o treabă serioasă. Din punctul meu de vedere, în acest moment, proiectul cel mai avansat este al CSA Steaua. Au făcut cantonamente, au echipă bună. Ei sunt favoriți la promovare. Însă aveți puțină răbdare, noi nu facem lucrurile de mântuială. Avem în club numai dinamoviști vechi, cu mare experiență”, a adăugat Bacria pentru ProSport.


Dinamo, între Negoiță și Badea. FOTO: Mediafax

Reporterul a încercat să ia legătura și cu Dinamo 1948, formația patronată de Ionuț Negoiță. Dorin Irimia, purtătorul de cuvânt al clubului, a promis, pe 24 august, că va reveni în cel mai scurt timp cu un punct de vedere oficial. Răspunsul n-a fost remis ProSport nici acum.

Dinamo, ultima piesă din „domino”. Steaua și Rapid sunt deja cufundate în scandaluri identitare

Dinamo o ia astfel pe urmele celorlalți doi „uriași” ai fotbalului românesc, Steaua și Rapid.

După procese care au durat ani, Armata a deposedat clubul lui Gigi Becali de absolut toate legăturile cu brandul Steaua, demonstrând în instanțe că latifundiarul a preluat fraudulos, în 2003, locul și numele legendarului club. Echipa din Liga 1 se numește azi FC FCSB și are drept siglă o stea în culorile roșu-albastru-galben. CSA Steaua a reînființat echipa de fotbal, i-a numit pe Lăcătuș și Iovan în conducere, s-a înscris în Liga 4 și va debuta oficial în câteva zile, jucând în celebrul echipament roș-albastru, cu sigla din 1986 pe piept.


În urmă cu un an, în preliminariile Ligii Campionilor, la meciul FC FCSB – Manchester City 0-5, suporterii dinamoviștilor au reușit o farsă de proporții uluitoare, reușind să-i păcălească pe suporterii rivalilor să facă o coregrafie cu mesajul „Doar Dinamo București”. Era o ironie cu trimitere la pierderea brandului Steaua de clubul lui Becali. Acum, Badea și Negoiță au în competiții, fiecare, câte un Dinamo

SC FC Rapid SA a dat faliment anul trecut, moment din care s-a dezlănțuit nebunia „clonelor”. Azi, în Liga 4 din București există două formații care se pretind a fi continuatoarele Rapidului. AFC Rapid susține că are palmaresul, iar nou-înființata Academia Rapid, grupare patronată din umbră de Primăria Sectorului 1, a semnat cu administratorul falimentarei SC FC Rapid un contract de închiriere a siglei și brandului. Ambele echipe au echipament vișiniu și vor să joace pe stadionul „Rapid”.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare