Superkombat ajunge, din nou, în China. Cine sunt românii invitați să ia parte la show-ul din acest weekend

Pentru a doua oară în ultima lună, un nou show Superkombat, promoția fondată de Eduard Irimia, va avea loc în China, la Shenzen. Spectacolul este parte dintr-un acord pe termen lung semnat între Eduard Irimia și chinezii de la Faith Fight.
Superkombat ajunge, din nou, în China. Cine sunt românii invitați să ia parte la show-ul din acest weekend

Pentru a doua oară în ultima lună, un nou show Superkombat, promoția fondată de Eduard Irimia, va avea loc în China, la Shenzen. Spectacolul este parte dintr-un acord pe termen lung semnat între Eduard Irimia și chinezii de la Faith Fight.

După ce a organizat gale în toată Europa, Superkombat devenind unul dintre cele mai cunoscute branduri de sporturi de contact din lume, Irimia a anunțat luna trecută intrarea oficială pe piața chineză. La sfârșitul lui iulie, în gigantul Shenzen, a avut loc o primă gală ediție specială Superkombat, prezentată de Faith Fight, iar în main event, Cristian Ristea a luptat pentru centura intercontinentală împotriva portughezului Bruno Susano. De asemenea, un alt român, Daniel Corbeanu a reușit KO-ul serii, succesul său fiind aplaudat la scenă deschisă de miile de spectatori chinezi.

În această sâmbătă, tot la Shenzen, orașul care o populație mai mare decât a României, va avea loc un nou show în colaborare. Partea chineză a rămas impresionată de Ristea și Corbeanu, aceștia revenind deja la Shenzen, acolo unde se află în stagiu de pregătire. Alături de aceștia a fost invitat și Adelin Mihăilă, un sportiv din noua generație, neînvins până acum în cariera de profesionist.

  • Evenimentul va putea fi urmărit,  în reluare, în România, pe Sport.ro
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]