Ă‚știa suntem! După cinci ani de așteptare, Dinamo e eliminată din Europa League de Athletic Bilbao cu 4-1 la general. Zi neagră pentru echipele românești

Ă‚știa suntem! După cinci ani de așteptare, Dinamo e eliminată din Europa League de Athletic Bilbao cu 4-1 la general. Zi neagră pentru echipele românești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo visează frumos. E dreptul ei, a obținut un 1-1 în tur cu Athletic Bilbao, adică cea mai serioasă echipă scoasă din urna adversarilor pentru echipele românești din fazele preliminare ale competițiilor europene. Reclama merge mai departe. Dinamo îl are pe Rivaldinho, fiul uriașului Rivaldo, camerele sunt pe puștiul pe care spaniolii nu îl cunosc, dar de care le e frică mai ales după golul de pe Național Arena. Dinamo e luată în serios, e bine? Nu prea e, penru că meciul începe cu Athletic în ofensivă. Bascii construiesc, iar Dinamo se apără prudent. Ca la București, deci. Nu ne temem, sigur știe Contra ceva. Dinamo se apără prudent, așadar, cu excepția momentelor în care mingea e în preajma lui Filip. Fundașul stânga fuge cu mingea spre poarta proprie ca să repare o preluare de amator, degajează prost, iar Muniain dă primele emoții.

Emoții și mai mari în minutul 12, atunci când Filip degajează prost din nou, iar Aduriz finalizează cu o lovitură de cap, noroc că arbitrul de tușă ridică steagul. Ce face Filip? Respiră, în primă fază, pentru că au și românii o ocazie. Salomao centrează perfect, însă Rivaldinho trimite în brațele portarului. Echilibrează Dinamo? Tot Salomao e cu livrarea de pase, însă fundașii basci resping din piciorul lui Hanca. Poate că dacă apărarea ar fi mai puternică, antrenorul Contra ar fi liniștit. Dar nu e. Corner bătut lung pe partea stângă a apărării dinamoviste acolo unde nu e niciun jucător român, iar Raul Garcia ridică brațele spre cer. E 1-0 și răul abia începe. La fel de sec se face 2-0, câteva minute după. Benat centrează tot de pe stânga, partea unde buba e deja purulentă, iar Raul Garcia găsește colțul lung cu un șut din prima. Să-l oprească cineva pe Garcia! Sau măcar pe Filip, la cabine!

Fotbal în viteza a doua, ca între semafoare

Contra nu mută la pauză, nici pe foaie și nici tactic. Cel puțin nu vizibil, Dinamo joacă același lucru și dacă apare mai des în fața porții adverse o face pentru că Bilbao s-a mai relaxat. De scos, antrenorul îl scoate pe Hanca. După 10 minute din repriza secundă, cel mai bun dinamovist din sezonul trecut îl lasă pe Costache să își încerce norocul. Doar că nu se mai întâmplă nimic, se aleargă de parcă e un rezultat care califică ambele echipe, Dinamo nu poate și Athletic nu vrea. Albin deviază o minge despre care nu aflăm dacă s-a dus în bară sau a fost respinsă de lângă bară de un fundaș basc, apoi Muniain îl bagă în priză pe Penedo. Se joacă în viteza a doua, ca între semafoare, cu forțări de scurtă durată. Ne mai entuziasmăm la șutul lui May, însă portarul basc nici nu sare spre minge, nu are emoții. Doar că îi supărăm pe cei de la Athletico, iar un contraatac ca la cursurile pentru Licența Pro e transformat în gol, incredibil de simplu, de Aduriz. 3-0!

Dinamo e învinsă fără probleme la Bilbao și părăsește Europa League după doar două partide, la cinci ani de la ultima apariție în fotbalul mare. Previzibilă din cauza numelui adversarei, eliminarea nu îndulcește însă impresia proastă lăsată de mulți dintre fotbaliștii cu pretenții ai lui Cosmin Contra. „Câinii” completează o zi neagră pentru echipele românești, Astra și Craiova fiind eliminate și ele din Europa League.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare