Boxul românesc – doi finaliști la Campionatul European de cadeți de la Râmnicu Vâlcea. Asaltul greilor

Redactor:
Marius Hutu
Boxul românesc - doi finaliști la Campionatul European de cadeți de la Râmnicu Vâlcea. Asaltul greilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

România și-a asigurat două prezențe în gala finală a Campionatului European de cadeți de la Râmnicu Vâlcea. Lupta pentru aur se dă marți, de la ora 15:00, la Sala Sporturilor Traian, iar printre cei 40 de boxeri care vor urca în ring se află și tricolorii Daniel Dumitru (76 kg) și Albert Potoceanu (105 kg). Ceilalți cinci pugiliști tricolori care au cedat în semifinale au rămas cu medaliile de bronz.

Luni, în prima reuniune a semifinalelor, craioveanul Daniel Dumitru (foto / cat. 76 kg) s-a impus la puncte, scor 3-2, în partida cu Borna Loncaric din Croația. Antrenat la lotul național de Robert Băeatu, Titi Tudor și Marius Băluță, iar la club de Marcel Sârba, boxerul Daniel Dumitru (CSM Craiova) a boxat inteligent și s-a impus la finele unui meci echilibrat. Pentru aur, Dumitru se va bate pentru aur cu rusul Valeriy Tadtaev. „Sunt fericit pentru această finală. Este cel mai bun rezultat din cariera mea de cinci ani”, a declarat Dumitru.

În prima gală semifinală au mai boxat trei români. Toți trei au cedat la puncte, rămânând astfel cu medaliile de bronz:

44,5 kg: Marco Antonio Manea pierde puncte Viktor Boiko (Ucraina)

56 kg: Andrei Musteț pierde puncte John Liam Bielenberg (Germania)

90 kg: Dragoș Constantin Guzga pierde puncte Dzmitri Barysau (Belarus)

„Bacăul și-a făcut din nou datoria”

Luni seara, în cea de a doua gală semifinală, Albert Potoceanu (categoria 105 kg / SCM Bacău) s-a impus la puncte printr-o decizie unanimă în fața ungurului Zsolt Dudas. Boxerul maghiar a fost numărat de două ori în reprizele 1 și 2. În finală, Potoceanu, sportiv antrenat la club de Relu Auraș, se va bate cu ucraineanul Dmytro Beniukh. „Potoceanu este un copil bun, îl vom crește cu grijă. La categoria lui, maturitatea se atinge mai târziu. Bacăul și-a făcut din nou datoria fațăp de boxul românesc”, a declarat Relu Auraș.

Ceilalți doi boxeri români care au urcat în ring în gala a doua au pierdut, dar au rămas cu medaliile de bronz:

43 kg: Eusebiu Iulian Tîrzoman (România)  pierde puncte Barney Royston (Anglia)

80 kg: Ștefan Panaitescu (România) pierde RSC Valentin Milanov (Rusia).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×