Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Madrid. Halep începe cu Krystina Pliskova, Begu, Niculescu și Cîrstea au misiuni foarte grele

Redactor:
Andrei Pal
Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Madrid. Halep începe cu Krystina Pliskova, Begu, Niculescu și Cîrstea au misiuni foarte grele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii turneului WTA de la Madrid, de categorie Premier Mandatory, au afișat, vineri, pe site-ul oficial, tabloul principal al întrecerii la care vor participa patru sportive din România.

Conform tragerii la sorți, Simona Halep (4 WTA), cea mai bine clasată jucătoare română în ierarhia mondială, o va înfrunta pe Krystina Pliskova (Cehia, 58 WTA), în timp ce Monica Niculescu (29 ani, 48 WTA) o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki (26 ani, 11 WTA), iar Irina Begu (26 de ani, 29 WTA) va juca în primul tur cu rusoaica Elena Vesnina (14 WTA).

Aflată pe cealaltă parte a tabloului, Sorana Cîrstea, locul 64 în clasamentul WTA, beneficiara unui wild card, va juca în manșa inaugurală cu Madison Keys (10 WTA). Ana Bogdan (111 WTA), care a primit un wild card pentru a evolua în calificările turneului madrilen, o va întâlni, vineri, pe Jennifer Brady (SUA, 76 WTA). Turneul de la Madrid este dotat cu premii totale în valoare de 5.439.350 de euro la feminin.

Simona Halep este campioana en-titre a turneului deținut de Ion Țiriac, după ce a învins-o în finala de anul trecut pe slovaca Dominika Cibulkova, scor 6-2, 6-4, iar cele mai importante adversare de pe partea sa de tablou sunt Johanna Konta, cu care poate juca în „sferturi”, Garbine Muguruza și Karolina Pliskova.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de kilograme
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de…
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
ELENA UDREA, anunțul serii direct din închisoare. Moment de SPERANȚĂ pentru fostul ministru: După aproape zece ani...
ELENA UDREA, anunțul serii direct din închisoare. Moment de SPERANȚĂ pentru fostul ministru: După aproape zece ani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și…
×