Jurnalista amenințată de Năstase la Constanța nu îl iartă pe român nici după scuzele prezentate public. Continuă campania în presa britanică împotriva fostului număr unu mondial

Jurnalista amenințată de Năstase la Constanța nu îl iartă pe român nici după scuzele prezentate public. Continuă campania în presa britanică împotriva fostului număr unu mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Năstase și-a prezentat scuzele pentru modul în care a reacționat în timpul weekendului de Fed Cup, de la Constanța, vineri, prin intermediul unei postări pe Facebook .”Știu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele – nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situației. Dar viața mea rămâne dedicată tenisului și publicului său și vă rog să acceptați, atât cât se poate, scuzele mele„.Însă presa britanică are în continuare o atitudine glacială față de Ilie Năstase, șicanându-l mai departe pe primul număr unu din istoria tenisului masculin.

Independent și Telegraph, șicanele cele mai vehemente

Eleanor Crooks, jurnalista britanică apostrofată și amenințată de ilie Năstase la Constanța pentru faptul că îl filma, semnează materialul în care The Independent prezintă mesajul lui Ilie Năstse: „Ilie Năstase își prezintă scuzele pentru comentariile de la Fed Cup, dar o critică din nou pe Konta”.

 

Simon Briggs, una dintre cele mai vehemente voci pe rețelele de socializare împotriva lui Ilie Năstase, a ales un titlu și mai dur pentru același material, preluat de la Press Association. „Ilie Năstase își prezintă scuzele pentru comportamentul de la Fed Cup, dar nu se poate abține să nu o înțepe pe Konta”,

 

 

„Năstase răspunde reacțiilor după comenatriile la adresa Serenei Williams”, titrează Daily Mail, în timp ce The Guardian preia un citat din mesajul lui Năstase.

 

Deși principala vizată în scandal este Serena Williams, presa de peste Ocean păstrează un ton neutru, relevante fiind titlurile date de New York Times și USA Today, acesta din urmă precizând în primul paragraf al articolului că este vorba despre o „tentativă de a-și prezenta scuzele”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…