Final încins la Severin! Zlatinski a fost eliminat după ultimul fluier al lui Istvan Kovacs. Bulgarul a sărit la gâtul lui Contra

Final încins la Severin! Zlatinski a fost eliminat după ultimul fluier al lui Istvan Kovacs. Bulgarul a sărit la gâtul lui Contra

Cosmin Contra și Hristo Zlatinski au fost protagoniștii unui duel aprig,  după ce Istvan Kovacs a fluierat finaul celor 90 de minute în CS U Craiova – Dinamo 2-2. Bulgarul a egalat în minutul 90+2, iar Contra i-a imputat reacția de a se bucura în fața băncii „câinilor”.

Imediat după ce Zlatinski a adus un punct echipei sale în prelungirile partidei acesta s-a îndreptat către banca dinamovistă și s-a bucurat excesiv în direcția „câinilor”.

Contra nu a mai rezistat, iar un minut mai târziu, după ce Kovacs a pus capăt partidei s-a îndreptat către bulgar pentru a-l „trage” de urechi pentru gestul care ar fi putut produce gesturi necumpătate din parte oaspeților. „Guriță” i-a atras atenția inițial, iar mai apoi și-a văzut de drumul spre cabine, dar Zlatinski nu s-a lăsat și i-a replicat antrenorului, ca mai apoi să fie calmat cu greu de staff-ul tehnic al lui CS U  Craiova.

Kovacs nu a stat pe gânduri și i-a arătat al doilea galben, după cel din timpul meciului, și automat pe cel roșu. La aceeași fază și Romera a fost avertizat cu cartonașul galben.  

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]