„Titanii ringului”, în Sala Rapid. Gală de box profesionist cu „grei”, pe 23 aprilie

"Titanii ringului", în Sala Rapid. Gală de box profesionist cu "grei", pe 23 aprilie

Stan „Inimă de leu”, „Frumușelul” Cristea, veteranul Ion Voica, fost adversar al greilor Tony Gregory și Tomasz Adamek, călărășeanul Bili Mustafa, neînvins la profesioniști, și Gusti Robert, învingător în fața craioveanului Sorin „Pantera” Tănasie în vara 2016, sunt vedetele galei „Titanii ringului”, programată pe 23 aprilie în sala Rapid.

Evenimentul este organizat de Marius Niță, promotor și președinte al Federației Române de Savate. Ultimul eveniment de acest gen pus în scenă de Marius Niță s-a consumat în noiembrie 2016 tot în sala Rapid și s-a disputat cu casa închisă.

„Boxul a fost întotdeauna un sport de mare tradiție în România. Părinții, bunicii și străbunicii noștri urmăreau cu nesaț acest sport bărbătesc în care noi românii am avut performanțe notabile, dar de care, din păcate, în ultimii ani s-a cam ales praful.  Pentru că provin dintr-o familie cu tradiție în sporturile de contact mi-am propus să încerc resuscitarea boxului profesionist din România. În ultimii 5 ani, toate galele organizate de mine au avut în program meciuri de box iar evenimentul de pe 23 aprilie este alcătuit, în premieră, numai din partide de box. Încerc, pe cât posibil, să le ofer o pâine boxerilor profesioniști, astfel încât să se poată menține în activitate și să nu mai abandoneze acest sport atât de frumos”, spune promotorul Marius Niță.

Gala „Titanii ringului”, alcatuită din 9 meciuri de box, va începe pe 23 aprilie la ora 19.00 și va fi difuzată înregistrat de Tvr HD pe 28 aprilie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania