Startul derby-ului dintre FCSB și Dinamo, de pe Arena Națională, a fost unul abrupt. Denis Alibec a deschis scorul în minutul 10, cu un șut superb de la distanță, iar golul vedetei vicecampioanei a fost urmat de un moment mai puțin întâlnit pe un teren de fotbal.
UPDATE: Marele Derby a fost întrerupt și în repriza a doua, la puțin timp după ce Nemec a adus egalarea pentru dinamoviști. Alți fani ai alb-roșilor au intrat pe teren pentru a sărbători reușita și au fost înlăturați după câteva zeci de secunde, apoi Ionel Dănciulescu a mers în fața PCH pentru a încerca să-i calmeze pe ultrași.

La puțin timp după ce mingea trimisă de Alibec s-a oprit în plasa porții lui Cerniauskas, un fan al lui Dinamo a reușit să intre pe teren, i-a „furat” mingea lui Nedelcearu și a avut timp pentru câteva driblinguri înainte ca responsabilii cu menținerea ordinii să intervină și să-l poată scoate în afara terenului.
— Octa Vasilescu (@sportblogocta) April 2, 2017

După secunde bune în care stewarzii au depus eforturi pentru a-l liniști pe fan, totul în aplauzele suporterilor din PCH, acesta a scăpat și le-a mai oferit câteva secunde de efort, înainte să fie liniștit.

Doar că lucrurile nu s-au oprit aici, iar un al doilea fan s-a alăturat „distracției”, având și el aceeași soartă.
— Octa Vasilescu (@sportblogocta) April 2, 2017

Până la urmă, fanii buclucași au fost scoși din teren și se vor alege, cel mai probabil, cu amenzi din partea Jandarmeriei, dar și cu interdicția de a mai intra pe Arena Națională.