OFICIAL | Claudiu Niculescu s-a întors în Liga 1: „Mă bucur că am ajuns în sfârșit aici. De trei ani tot discutam”. Obiectivul îndrăzneț fixat și ofertele pe care le-a refuzat

Claudiu Niculescu (40 de ani) e foarte aproape să ajungă la un acord pentru preluarea băncii tehnice a lui FC Voluntari, după ce ilfovenii nu au reușit nicio victorie în primele trei etape din play-out.
OFICIAL | Claudiu Niculescu s-a întors în Liga 1: "Mă bucur că am ajuns în sfârșit aici. De trei ani tot discutam". Obiectivul îndrăzneț fixat și ofertele pe care le-a refuzat

UPDATE: Claudiu Niculescu (40 de ani) a semnat cu FC Voluntari un contract până în vara lui 2018, iar luni a fost prezentat oficial. 

Fostul atacant a recunoscut că a mai discutat în trecut pentru preluarea băncii ilfovenilor, chiar de trei ori, dar de fiecare dată negocierile s-au împotmolit, obiectivul la FC Voluntari urmând să fie accederea în play-off-ul sezonului viitor: „Mă bucur că am ajuns în sfârșit antrenor la această echipă, pentru că au mai fost discuții în trecut. A fost a patra încercare, tot discutăm de trei ani încoace. Din vară am un obiectiv clar, în sezonul viitor vreau să intru în play-off”, a spus Niculescu, înainte să dezvăluie că a avut oferte de la Pandurii și Asa: „Am avut oferte acum două săptămâni, dar și în iarnă. Au fost discuții cu ASA și Pandurii, dar am refuzat.”


Claudiu Niculescu (40 de ani) e foarte aproape să ajungă la un acord pentru preluarea băncii tehnice a lui FC Voluntari, după ce ilfovenii nu au reușit nicio victorie în primele trei etape din play-out.

Demiterea lui Florin Marin și înlocuirea acestuia cu Dinu Todoran nu a adus rezultatele așteptate la FC Voluntari, iar ilfovenii se gândesc din nou la schimbarea antrenorului. Cum fostul mijlocaș central nu a reușit să redreseze formația în cele trei meciuri și nu are nici licența PRO, șefii ilfoveni au luat decizia de a-l înlocui cu Claudiu Niculescu, informează Digi Sport.

Conform sursei citate, fostul atacant a ajuns deja la un acord cu FC Voluntari, urmând să pună la punct ultimele detalii ale contractului și să preia echipa în cel mai scurt timp.

De-a lungul carierei, Niculescu a mai antrenat Universitatea Cluj, FC Bihor, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea și CS Mioveni, singura experiență în Liga 1 fiind cea de pe banca clujenilor, din sezonul 2012-2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]