Un nou contract semnat de fostul stelist Cornel Râpă! Unde va juca până în 2019

Redactor:
Andrei Pal
Un nou contract semnat de fostul stelist Cornel Râpă! Unde va juca până în 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul român Cornel Râpă, în vârstă de 27 de ani, a semnat prelungirea contractului pe încă două sezoane cu formația poloneză Pogon Szczecin, conform paginii de Facebook a agentului Bogdan Apostu.

Actuala înțelegere dintre cele două părți expira în vara acestui an, dar oficialii polonezi au trecut în contractul semnat prima dată de Râpă o opțiune de prelungire pe încă două sezoane, pe care au activat-o acum. Râpă, fost campion al României cu Oțelul Galați și FC Steaua, a ajuns la Pogon Szczecin în vara anului 2016 din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de formația bucureșteană.

„Astăzi, Cornel Râpă a semnat prelungirea contractului cu Pogon Szczecin pentru încă două sezoane. Această prelungire arată respectul celor de la Pogon pentru Cornel, după ce acesta a avut evoluții entuziasmante, fiind ales de mai multe ori în echipa etapei, și cel mai bun fundaș dreapta al campionatului, conform index-ului InStat! Bafta Cornel!”, scrie agentul Bogdan Apostu pe pagina personală de Facebook.

În actualul sezon al campionatului din Polonia, Cornel Râpă a strâns 21 de meciuri pentru Pogon, timp în care a oferit două pase decisive. Pogon Szczecin se află pe locul nouă în clasamentul primei ligi poloneze, cu 33 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Elena Udrea, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu micuța Eva
Elena Udrea, în lacrimi. Ce s-a întâmplat cu micuța Eva
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri