Ionuț Chirilă e un antrenor curajos. Cuvintele prin care a uimit după revenirea în Liga 1: „În doi ani mă bat pentru podium!”

Ionuț Chirilă e un antrenor curajos. Cuvintele prin care a uimit după revenirea în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Noul antrenor al echipei ASA Târgu-Mureș, Ionuț Chirilă, a fost prezentat oficial luni și a declarat că vrea să dezvolte valorile individuale ale jucătorilor, precizând că va promova mulți tineri, dar și că are de gând să atace podiumul Ligii 1 în următorii doi ani.
 
În acest moment, ASA Târgu Mureș este clubul din Liga 1 cu cele mai mari probleme. Măcinați de lipsa banilor, mureșenii au parte de un sezon de coșmar, iar visul salvării de la retrogradare pare destul de îndepărtat. Chiar și așa, Ionuț Chirilă nu se sfiește să anunțe revirimentul clubului, totul cu o singură condiție, ASA să nu retrogradeze în această stagiune: „Eu spun că această echipă, dacă rămâne în prima ligă, la anul se va bate pentru play-off, iar în următorul an se va lupta pentru podium. Dacă nu, ne mai trebuie un an să revenim.
 
Am venit cu gând de muncă, de a construi o echipă puternică în 2 ani și jumătate, durata contractului pe care l-am semnat cu clubul ASA Târgu-Mureș. Am intenția de a crea un brand puternic, o echipă puternică, în ton cu ceea ce înseamnă acest oraș pentru România. O echipă cu tradiție, cu jucători imenși pentru fotbalul românesc, precum Boloni, Fazekas și mulți alții. O echipă care, după părerea mea, trebuie să rămână și să continue în primul eșalon valoric. Avem nevoie de orașe cu tradiție, de suporteri și ar fi păcat ca infrastructura construită aici să se piardă.
 
Mi-am asumat o mare responsibilitate. Am luat o echipă cu 12 etape înainte de final, a cărei pregătire nu am făcut-o eu, a cărei selecție nu am făcut-o eu. Dar un antrenor trebuie să se adapteze și să creeze forța colectivă necesară pentru a dezvolta valorile individuale și de a lucra cu jucătorii pe care îi are la dispoziție. Fiecare antrenor vrea să lucreze doar cu Messi și Ronaldo, dar cred că fotbalul românesc trebuie să subziste din drepturile de televiziune și din vânzarea, în fiecare an, a doi jucători către cluburile importante din Europa. Atunci, la Tîrgu-Mureș, cuvântul de ordine este să construim. Să construim o echipă și jucători. În special ai acestui oraș, ai acestui județ. Jucători care trăiesc și cu inima pentru acest oraș.
 
Am nevoie de timp pentru a construi. Dar asta nu înseamnă că nu vom face tot posibilul pentru a obține puncte în meciurile care urmează. Vom aborda fiecare meci pe viață și pe moarte, mai mult decât ați văzut astăzi la antrenament și să obținem punctele necesare de a rezolva acest prim obiectiv, salvarea de la retrogradare, care este și sensul clubului în perioada următoare. De salvare depind mult lucruri. Astfel de jucători, cu sute de meciuri în Liga 1 și care au fost la un pas de titlu și o astfel de echipă nu au ce căuta pe locul pe care se află acum în clasament”, a declarat Ionuț Chirilă în cadrul unei conferințe de presă.
 
Ionuț Chirilă s-a referit și la declarațiile fostului antrenor, care a spus că a fost supus unor presiuni de către omul de afaceri Tiberiu Petriș, tatăl fotbalistului cu același nume, pentru a-l introduce pe teren pe fiul său. Tiberiu Claudiu Petriș, în vârstă de 22 de ani, este mijlocaș la ASA Târgu-Mureș.
 
„Mie nu poate să-mi spună nimeni chestia aceasta. Când eram la Dinamo a încercat un general. Și s-a oprit, după 10 minute. Pe mine mă interesează că am 22-24 de jucători în care primează randamentul. La mine valoarea nu așteptă numărul anilor. Am un jucător de 17 ani, care are capacitatea de a-l arunca în luptă la Botoșani sau cu Pandurii, joacă. Am văzut meciul echipei secunde, în Liga a 3-a, și am decis să aduc la prima echipă 5 jucători (Candrea, Dulap, Dumbrăvean, Chertes, Tornai). Sunt unul dintre antrenorii nebuni în promovarea tinerilor. Dacă începem o construcție, trebuie să începem de acum. Rolul meu aici este de a-l face pe jucătorul de 1.000 de euro să joace în fața unor jucători de 20.000 de euro”, a mai spus Chirilă.
 
De-a lungul carierei sale, Ionuț Chirilă (51 de ani) a mai pregătit formațiile Electromagnetica București, Unirea Focșani, Jiul Petroșani, UTA Arad, Concordia Chiajna și CSMS Iași.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…