„Meritam această calificare!” Reacția omului care a transformat-o pe Monaco într-o mașinărie de goluri după ce l-a „trimis acasă” pe Guardiola

Leonardo Jardim, antrenorul echipei AS Monaco, a declarat la finalul partidei câștigate, scor 3-1 cu Manchester City, care a adus calificarea formației sale în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, că pe ansamblul celor două manșe, liderul din Franța a meritat calificarea.
"Meritam această calificare!" Reacția omului care a transformat-o pe Monaco într-o mașinărie de goluri după ce l-a "trimis acasă" pe Guardiola

Leonardo Jardim, antrenorul echipei AS Monaco, a declarat la finalul partidei câștigate, scor 3-1 cu Manchester City, care a adus calificarea formației sale în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, că pe ansamblul celor două manșe, liderul din Franța a meritat calificarea.

AS Monaco a câștigat, miercuri, scor 3-1, meciul jucat pe teren propriu cu Manchester City și a obținut calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. În tur, englezii câștigaseră pe Etihad Stadium cu scorul de 5-3.

„După două jocuri, Monaco merită această calificare. Am eliminat pe Tottenham, acum a venit rândul lui Manchester City. Să ajungem din nou în sferturile de finală este recunoașterea muncii noastre la nivel internațional. Monaco a arătat că joacă un fotbal bun și este foarte ambițioasă. Am făcut 45 de minute de o calitate foarte bună, am fi putut să conducem cu 3-0. În a doua repriză, adversarii au avut răspuns, este normal, dar ne-am descurcat bine. Suntem fericiți pentru fani și pentru Franța, vom continua să-i reprezentăm. Nu va fi ușor, a fost un sezon greu și obositor„, a declarat Leonardo Jardim, potrivit site-ului Ligii Profesioniste de Fotbal din Franța.

Mbappe a deschis scorul, cu un șut printre picioarele lui Caballero. Fundașii lui City au blocat o centrare a lui Mendy, mingea a ajuns în stânga la Bernardo Silva care a centraat pe jos, iar Mbappe a reluat din prima, printre picioarele lui Caballero. Kylian Mbappe a luat o acțiune pe cont propriu, i-a pasat lui Mendy care a trimis o centrare cu efect, iar Fabinho reia din prima în poarta apărată de Willy Caballero. De Bruyne i-a pasat lui Sterling care a intrat în centru și a tras puternic, Subasic a respins, iar Sane, pe fază, a ajuns primul la minge și a împins-o în poartă, iar la acest scor, City era calificată. Bakayoko a stabilit rezultatul final, 3-1 pentru AS Monaco, după ce a reluat cu capul, din mijlocul careului, o centrare a lui Silva venită dintr-o lovitură liberă.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]