Demonstrație de forță a lui Federer în fața lui Nadal! FedEx s-a calificat spectaculos în sferturile Indian Wells, unde va da peste Kyrgios

Roger Federer, numărul 10 mondial, l-a învins, joi dimineață, scor 6-2, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, al cincilea jucător al lumii, în optimile de finală ale turneului Masters de la Indian Wells.
Demonstrație de forță a lui Federer în fața lui Nadal! FedEx s-a calificat spectaculos în sferturile Indian Wells, unde va da peste Kyrgios

Roger Federer, numărul 10 mondial, l-a învins, joi dimineață, scor 6-2, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, al cincilea jucător al lumii, în optimile de finală ale turneului Masters de la Indian Wells.

Roger Federer a început mult mai bine disputa de la Indian Wells și a câștigat pe serviciul advers încă din game-ul inaugural. Elvețianul, care a câștigat în ianuarie al 18-lea Mare Șlem din carieră, s-a desprins la 4-1, cu două break-uri avans, decisive pentru a închide setul cu 6-2.

Manșa secundă a fost dominată tot de Federer, care a câștigat de două ori pe serviciul advers. Elvețianul, care a servit în total cinci ași față de numai doi Nadal, s-a impus cu 6-2, 6-3 și a obținut calificarea în sferturile de finală. Pentru un loc între primii patru la Indian Wells, Federer se va confrunta cu australianul Nick Kyrgios, locul 16 mondial.

Federer a obținut, pentru prima dată în carieră, a treia victorie consecutivă în fața lui Nadal. Ultimele două dueluri au fost adjudecate în seturi decisive de elvețian: 6-3, 5-7, 6-3 în finala de la Basel 2015, respectiv 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3 în ultimul act de la Australian Open 2017. Totodată, Federer a egalat scorul în disputele pe hard, 9-9.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri