Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Promisiunea lui Alexandru Dedu: „Vrem să transformăm Trofeul Carpați într-un brand internațional”. Premieră la ediția din acest an

Promisiunea lui Alexandru Dedu: „Vrem să transformăm Trofeul Carpați într-un brand internațional”. Premieră la ediția din acest an

Trofeul Carpați va avea, în premieră, o competiție destinată junioarelor, ce va avea loc în perioada 17-19 martie în sala "Traian" din Râmnicu Vâlcea, iar președintele Alexandru Dedu a declarat că dorește să transforme Trofeul Carpați "într-un brand internațional".
Promisiunea lui Alexandru Dedu: "Vrem să transformăm Trofeul Carpați într-un brand internațional". Premieră la ediția din acest an

Trofeul Carpați va avea, în premieră, o competiție destinată junioarelor, ce va avea loc în perioada 17-19 martie în sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea, iar președintele Alexandru Dedu a declarat că dorește să transforme Trofeul Carpați „într-un brand internațional”.

După succesul înregistrat la Cluj în ultimii doi ani, când puternicele reprezentative ale Braziliei, Germaniei, Suediei, Ungariei și Olandei au putut fi văzute pe viu de fanii români, Trofeul Carpați se va desfășura și la nivel de junioare.

Evenimentul este organizat de Federația Română de Handbal în colaborare cu HCM Râmnicu Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea. La prima ediție a Trofeului Carpați pentru junioare participă, alături de echipa României, puternicele naționalele ale Norvegiei (fostă campioană europeană), Rusiei (triplă campioană europeană de junioare) și Poloniei.

Federația Română de handbal și-a propus să organizeze anual acest turneu pentru junioare și să extindă competiția la toate grupele de vârstă, iar Trofeul Carpați să devină cel mai puternic brand din sportul românesc la nivel internațional. Președintele Federației, Alexandru Dedu, speră ca, odată cu acest proiect, Vâlcea să reintre cât mai repede în rândul handbalului de elită.

„Trofeul Carpați este printre puținele competiții cu rezonanță care s-au și transformat în branduri în România. Noi vrem să dezvoltăm acest concept și să ne ducem către toate loturile naționale, indiferent de sex și vârstă. Ne dorim ca toate echipele naționale să beneficieze de un turneu foarte tare organizat de noi. Pentru noi este o recunoaștere a valorii handbalului feminin de la junioare până la senioare. Râmnicu Vâlcea este un oraș de handbal și va rămâne așa. Observ niște străduințe ale comunității de a reintra în topul national și international și atunci este normal ca Federația să vină și să recompenseze aceste eforturi”, a declarat Alexandru Dedu, potrivit site-ului oficial al Federației Române de Handbal.

Proiectul este susținut de fosta glorie a Oltchimului, Steluța Luca, cea care coordonează loturile de junioare și cadețe ale României, dar supervizează totodată și Centrele de Excelență de la Vâlcea și Brașov.

„Am vrut un turneu foarte puternic pentru Naționala de junioare și am găsit susținere la colegii din federație și la comunitatea locală. La Vâlcea este o mare tradiție. Se știe foarte bine că până acum câțiva ani aici era capitala handbalului feminin. Vrem să readucem handbalul de altădată la Râmnicu Vâlcea. Această generație are potențial, am lucrat cu fetele la lotul de cadete și pot afirma că avem multe handbaliste inteligente, cu un joc creativ”, a spus Steluța Luca, antrenor federal și vicepreședinte FRH.

După evoluțiile de la Trofeul Carpați se va face selecția pentru ediția a 12-a a Jocurilor Mediteraneene, care se vor desfășura în perioada 26 martie – 2 aprilie la Nabul în Tunisia. România va participa în premieră la competiția la care și-au mai anunțat deja participarea: Franța, Muntenegru, Italia, Turcia, Tunisia, Algeria și Egipt. Urmează apoi pe 3-4 iunie două jocurile bilaterale la Michalovce (Slovacia), chiar în sala unde se va desfășura Campionatul European în perioada 10-20 august. În iulie, tricolorele vor avea un alt examen important la FOTE 2017 la Gyor (Ungaria), 22-30 iulie.

„Doar jucând cu cei puternici poți progresa”, a subliniat Steluța Luca, completată și de președintele Alexandru Dedu: „Trebuie să ne gândim constant la viitor și vom investi puternic în toate loturile de cadeți, juniori și tineret pentru a rămâne în elita handbalului în anii următori”.

 

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro