Echipa lui Dan Petrescu a făcut spectacol în ultima etapă din Emiratele Arabe Unite

Al Nasr, echipă antrenată de românul Dan Petrescu, a câștigat, marți, scor 5-1, meciul disputat în deplasare cu Al Ittihad Kalba, în etapa a 9-a din prima ligă a campionatului din Emiratele Arabe Unite.
Echipa lui Dan Petrescu a făcut spectacol în ultima etapă din Emiratele Arabe Unite

Al Nasr, echipă antrenată de românul Dan Petrescu, a câștigat, marți, scor 5-1, meciul disputat în deplasare cu Al Ittihad Kalba, în etapa a 9-a din prima ligă a campionatului din Emiratele Arabe Unite.

Golurile partidei au fost înscrise de Ahmed Tariq, în minutul 10, Jires Kembo-Ekoko, în minutul 22, Jonathan Pitroipa, care a reușit o „dublă”, în minutele 38 și 76, și Mohannad Abdulraheem. Pentru Al Ittihad Kalba a marcat Ciel, în minutul 59. În urma acestui rezultat, Al Nasr a urcat pe locul șapte în clasamentul, cu 12 puncte, în timp ce Ittihad Kalba rămâne pe locul 11, cu cinci puncte.

Echipa trimisă în teren: Shambih – Juma, Al Shehhi, Ghanim, Al Shehhi – Al Hammadi, Mubarak – Salman, Adbulraheem, Pitroipa – Kembo-Ekoko. Pe parcursul meciului au mai intrat Ahmed Rashid, Ahmed Khamis Rabei și Mohammad Khamis.

În vârstă de 48 de ani, Dan Petrescu a fost instalat pe banca tehnică a formației saudite la începutul lunii noiembrie, iar de atunci a strâns trei victorii și o înfrângere în cele trei meciuri disputate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]