Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Valentin Ghionea vine cu o idee ingenioasă din Polonia pentru dezvoltarea handbalului românesc. „Copiii vor avea ocazia să vadă și un altfel de handbal”

Valentin Ghionea vine cu o idee ingenioasă din Polonia pentru dezvoltarea handbalului românesc. „Copiii vor avea ocazia să vadă și un altfel de handbal”

Valentin Ghionea vine cu o idee ingenioasă din Polonia pentru dezvoltarea handbalului românesc. "Copiii vor avea ocazia să vadă și un altfel de handbal"

Valentin Ghionea, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale, vine cu o idee interesantă în handbalul românesc, organizarea unei tabere internaționale de vară (masculin) în perioada 3-9 iulie 2017. Aceasta va fi adresată copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani și se va desfășura în Baia Mare, localitate unde a debutat în Liga Națională, în 2003.

„Ideea mi-a venit după o discuție cu Tiago Rocha, colegul meu de la Wisla Plock. În vară a organizat o astfel de tabără în Portugalia și mi-a spus că a prins foarte bine. După ce am stat de vorbă, mi-am dorit și eu să aduc o astfel de idee în România, este un lucru foarte bun pentru dezvoltarea handbalului”, ne-a declarat Valentin Ghionea, extrema dreaptă în vârstă de 32 de ani.

În proiectul său, Valentin Ghionea va fi ajutat de câțiva oameni de afaceri din Baia Mare, iar în tabără vor sosi și jucători / ex-jucători importanți în handbalul internațional, precum Nikola Eklemovic (handbalist care și-a încheiat cariera la Minaur), Rodrigo Corrales Rodal (Wisla Plock) și Kamil Syprzak (FC Barcelona). De asemenea, din România și-au anunțat deja intenția de a participa și a ajuta Adrian Petrea, Ionuț Irimuș, Răzvan Pop.

„În general, va fi un concept nou pentru o tabără, copiii vor avea ocazia să vadă și să simtă și un altfel de handbal. În principiu, vrem să aducem copii, juniori care fac handbal măcar de 2 ani, întrucât ceea ce vrem să prezentăm presupune cunoașterea anumitor noțiuni”, ne-a relatat Valentin Ghionea.

Înscrierile se pot face până în mai 2017, toate detaliile despre tabăra de vară de la Baia Mare fiind în afișul de prezentare.

Internaționalul român a mai susținut că își dorește ca această tabără să devină o tradiție: „Vreau să organizez acest eveniment an de an, pentru viitor avem și alte planuri. Poate din 2018 vom avea și o tabără pentru feminin”.

Valentin Ghionea este unul dintre cei mai importanți jucători ai momentului din România. El evoluează din 2012 la Wisla Plock (Polonia), după ce a mai jucat la Minaur, Dinamo, Pick Szeged, UCMR Reșița și HCM Constanța.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro