Un oficial din Liga 1 aruncă în aer situația din Ștefan cel Mare: „A fost sunat de Mutu să meargă antrenor la Dinamo”. Cum a încercat directorul general să-l „lucreze” pe Andone

Dani Coman a spus adevărul despre zvonurile privind plecarea lui Marius Șumudică de la Astra la Dinamo și a lămurit situația dintre Ioan Andone și Adrian Mutu: "Briliantul" a fost cel care l-a contactat pe antrenorul Astrei și i-a propus să-l înlocuiască pe "Fălcos" pe banca tehnică a echipei din Ștefan cel Mare.
Un oficial din Liga 1 aruncă în aer situația din Ștefan cel Mare: "A fost sunat de Mutu să meargă antrenor la Dinamo". Cum a încercat directorul general să-l "lucreze" pe Andone

Dani Coman a spus adevărul despre zvonurile privind plecarea lui Marius Șumudică de la Astra la Dinamo și a lămurit situația dintre Ioan Andone și Adrian Mutu: „Briliantul” a fost cel care l-a contactat pe antrenorul Astrei și i-a propus să-l înlocuiască pe „Fălcos” pe banca tehnică a echipei din Ștefan cel Mare.

În momentul în care soarta lui Ioan Andone depindea de meciul cu Pandurii Târgu Jiu, Marius Șumudică nu s-a ferit să iasă public și să declare că a fost la un pas să devină antrenorul lui Dinamo. Tehnicianul de 45 de ani a evitat să spună cu cine a discutat, dar președintele giurgiuvenilor a făcut lumină și a alimentat zvonurile despre relația nu foarte bună pe care noul director general din Ștefan cel Mare o are cu antrenorul echipei: „Șumudică a fost sunat de Mutu să meargă la Dinamo. Marius nu s-a propus singur, nu avea cum să facă asta, pentru că e un antrenor aflat sub contract”, a spus Coman, pentru Sport.ro.

Declarația fostului portar confirmă ceea ce toată lumea bănuia: Mutu și Andone nu au relația profesională ideală dintre un director general și un antrenor. Deranjat de faptul că numele lui Cosmin Contra, prieten bun cu Mutu, a apărut pe lista posibilor înlocuitori, Andone a fost primul care a atacat și le-a vorbit jurnaliștilor despre adevăratul motiv pentru care „Briliantul” a revenit în Ștefan cel Mare, găsirea unor investitori care să aducă bani la echipă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]