Ce lovitură pregătește Realul! „Galacticii”, gata să repare o greșeală imensă. Anunțul conducerii de pe Bernabeu

Evoluțiile excelente pe care le are în tricoul lui Bayer Leverkusen l-au adus din nou pe Chicharito Hernandez (28 de ani) în atenția Realului, clubul de pe Santiago Bernabeu fiind gata să-l readucă la Madrid pe omul care a mai jucat în capitala Spaniei în sezonul 2014-2015.
Ce lovitură pregătește Realul! "Galacticii", gata să repare o greșeală imensă. Anunțul conducerii de pe Bernabeu

Evoluțiile excelente pe care le are în tricoul lui Bayer Leverkusen l-au adus din nou pe Chicharito Hernandez (28 de ani) în atenția Realului, clubul de pe Santiago Bernabeu fiind gata să-l readucă la Madrid pe omul care a mai jucat în capitala Spaniei în sezonul 2014-2015.

Împrumutat de United la Real, Hernandez nu a reușit să convingă la Madrid și și-a găsit refugiul în Bundesliga, la Bayer Leverkusen, unde traversează o perioadă excelentă. Din 2015, mexicanul a înscris de 22 de ori în 34 de meciuri sub tricoul germanilor, iar performanțele sale au atras din nou atenția Realului, care e gata să forțeze, în iarnă, transferul fostului star de pe Old Trafford.

Interesul „galacticilor” pentru Chicharito a fost confirmat chiar de Santiago Aguado, unul dintre directorii sportivi ai clubului: „Mi-ar plăcea să îl văd din nou pe Chicharito în tricoul lui Real Madrid, este un jucător excelent”, a spus Aguado, pentru Fox Sports, completat de Manuel Cerezon, o altă voce importantă din conducerea „albilor”: „Pentru orice fotbalist e nevoie de timp să te adaptezi la un club ca Real Madrid. El știa că e venit aici sub formă de împrumut și presiunea a fost mare, pentru că a vrut să dea randament imediat.”

Eventualul transfer al lui Chicharito pe Bernabeu readuce în discuție plecarea lui Alvaro Morata. Vârful spaniol s-a întors la Real după o perioadă de vis la Juventus, iar Antonio Conte face tot posibilul pentru a lucra din nou cu el, de data aceasta la Chelsea, club despre care presa internațională scrie că a pregătit, pentru iarna acestui an, o ofertă de 70 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]