Când lipsa banilor duce la măsuri extreme! Jucătorii unei echipe din Liga 1 refuză să se mai antreneze și au anunțat că nu se prezintă la următorul meci

Când lipsa banilor duce la măsuri extreme! Jucătorii unei echipe din Liga 1 refuză să se mai antreneze și au anunțat că nu se prezintă la următorul meci
  • Publicat:
  • Actualizat:

Problemele financiare foarte mari din fotbalul românesc duc la gesturi extreme. Jucătorii ASA-ului au anunțat conducerea că nu doresc să se mai antreneze și amenință că nu se vor prezenta la meciul cu FC Voluntari.

Echipa din Târgu Mureș e măcinată de ceva timp de problemele cu banii. Primăria și Consiliul Local au luat decizia de a întrerupe finanțarea clubului de fotbal în această toamnă, iar momentul e foarte greu de depășit.

Venirea lui Dan Alexa și transferurile făcute odată cu aducerea fostului mijlocaș au dat senzația că lucrurile se vor așeza puțin la fosta vicecampioană a României. Totuși, restanțele salariele i-au făcut pe fotbaliștii din lot să ia o decizie drastică. Jucătorii au refuzat să se antreneze vineri și au anunțat că nu se vor prezenta la meciul cu FC Voluntari, programat duminică, în etapa a 12-a a Ligii 1.

FC Voluntari – ASA e programat să se joace duminică, de la ora 15:30, în Pipera. Dacă se vor răzgândi și vor accepta să se prezinte la meci, jucătorii și staff-ul ASA-ului vor fi puși din nou în fața unei deplasări lungi. În ultimele luni, Ianis Zicu a adunat mii de like-uri pe facebook prin postările în care ironizează condițiile în care este cazată echipa din Târgu Mureș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…