Daum și Șumudică s-au întâlnit înaintea Supercupei. Reacția sinceră a antrenorului Astrei după primele cuvinte schimbate cu noul selecționer

Daum și Șumudică s-au întâlnit înaintea Supercupei. Reacția sinceră a antrenorului Astrei după primele cuvinte schimbate cu noul selecționer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent la Cluj, unde va asista la Supercupa României, Christoph Daum și-a făcut timp pentru o întâlnire cu Marius Șumudică.

Site-ul oficial al Astrei informează că noul selecționer al României și antrenorul campioanei au discutat pe „teme fotbalistice” timp de mai bine de o jumătate de oră, la întâlnire luând parte Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, dar și doi membri ai staff-ului lui Daum, secundul belgian Rudi Verkempinck și preparatorul fizic grec Christos Papadopoulos.

Aflat pe lista tehnicienilorr care au criticat, printre cuvinte, numirea unui selecționer străin, Șumudică pare că a rămas cu o impresie bună după întâlnirea cu Christoph Daum: „A fost o onoare să discut cu domnul Daum, îmi place temperamentul său, probabil că vom mai sta de vorbă pe marginea jucătorilor, a antrenamentelor, a formei unora dintre fotbaliștii pe care-i pregătesc”, a spus antrenorul Astrei pentru site-ul oficial al clubului.

Supercupa României, Astra – CFR, se joacă în acesată seară, de la ora 21:45, pe Cluj Arena și este primul meci din fotbalul românesc la care Daum va lua parte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de singuratate!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×