George Pușcaș, aproape de o revenire în Serie A. Nou-promovata care și-a manifestat interesul pentru internaționalul U21

George Pușcaș, aproape de o revenire în Serie A. Nou-promovata care și-a manifestat interesul pentru internaționalul U21

Atacantul român a petrecut ultimul sezon în Serie B, la Bari, împrumutat de la Internazionale Milano, dar stagiunea următoare ar putea consemna o revenire a lui Gorge Pușcaș (20 de ani) pe prima scenă din Italia, la Pescara. Bihoreanul a făcut un sezon bun în tricoul celor de la Bari, pentru care a marcat cinci goluri, în 18 apariții, iar evoluțiile l-au propulsat în atenția nou-promovatei Pescara, conform ziaristului italian Gianluca Di Marzio.

Cuplu Pușcaș – Mitriță în atacul Pescarei

Pentru gruparea italiană evoluează și Alexandru Mitriță, fotbalist vândut de către Viitorul lui Hagi la Pescara, în iulie 2015, pentru 800.000 de euro. Fotbalistul de 21 de ani, care impresionează mai degrabă prin agilitatea sa, a jucat 22 de meciuri și a marcat un gol la Pescara, în Serie B, pentru care a pus umărul serios la promovarea grupării antrenate de Massimo Oddo.
Astfel, din sezonul următor am putea vedea doi români în primul „11” al celor de la Pescara, reprezentând două variante și pentru echipa națională a României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]