Anghel Iordănescu s-a decis: „Primul 11 e deja conturat!” Keșeru ar putea fi titular cu Elveția

ROMÂNIA - ELVEȚIA, miercuri, de la 19:00, în Grupa A de la Euro 2016. Anghel Iordănescu, selecționerul naționalei României, a participat, marți, la conferința de presă premergătoare meciului de miercuri cu Elveția, al doilea de la Euro, și a dezvăluit că a lucrat la refacerea moralului jucătorilor, dar și că primul "11" pentru meciul cu elvețienii este deja conturat.
Anghel Iordănescu s-a decis: "Primul 11 e deja conturat!" Keșeru ar putea fi titular cu Elveția

ROMÂNIA – ELVEȚIA, miercuri, de la 19:00, în Grupa A de la Euro 2016.

Anghel Iordănescu, selecționerul naționalei României, a participat, marți, la conferința de presă premergătoare meciului de miercuri cu Elveția, al doilea de la Euro, și a dezvăluit că a lucrat la refacerea moralului jucătorilor, dar și că primul „11” pentru meciul cu elvețienii este deja conturat.

În ciuda evoluției bune, România a pierdut, săptămâna trecută, meciul de deschidere al Campionatului European, cu Franța, scor 1-2, după ce Dimitri Payet a marcat un gol spectaculos în ultimul minut de joc. Anghel Iordănescu a declarat că, după partidă, principala preocupare a staff-ului său a fost refacerea fizică și mentală a jucătorilor.

„Aș vrea să spun că după meciul cu Franța principala noastra problemă a fost refacerea: fizică și mentală. Sper să vedem mâine că am reușit să facem acest lucru. Am reușit în startul primei reprize, dar și în cea de-a doua, să facem un joc bun. În final, a trebuit să acceptăm că Franța a câștigat jocul. Ne așteaptă un meci cu o echipă valoroasă, trebuie să fim concentrați. Este un meci foarte important pentru echipa noastră națională. În ceea ce privește primul „11”, este deja conturat.

Elveția este o echipă cu experiență. Din lotul de 23, 18 jucători evoluează în campionate puternice, precum Franța, Anglia și Germania. Din 2004, Elveția a participat la toate competițiile majore, iar din acest punct de vedere sunt convins că va fi un meci dificil. Ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Franța a trecut, sper ca băieții să fie concentrați și motivați pentru meciul cu Elveția pentru că obiectivul este acela de a ieși din grupă”, a spus Anghel Iordănescu.

Echipa probabilă a României pentru meciul cu Elveția:

  • Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, D. Grigore, Raț (S. Filip) – Pintilii, Hoban – Torje, N. Stanciu, B. Stancu – Keșeru

Revenit pe banca naționalei României după plecarea lui Victor Pițurcă, Iordănescu a fost antrenorul care a condus de pe bancă Generația de Aur, cea care a reușit trei calificări la Campionate Mondiale și două participări la Campionate Europene. Anghel Iordănescu a dezvăluit ce amintiri are legat de ultimul meci împotriva Elveției.

Ultimul meci împotriva Elveției a fost cel din Statele Unite (n. red – pierdut de România, scor 4-1, la Campionatul Mondial din 1994). Veneam după o partidă bună împotriva Columbiei și, sincer să fiu, am intrat și puțin înfumurați pe teren. Am o amintire plăcută, chiar dacă rezultatul a fost neplăcut. Am legat o prietenie de durată cu antrenorul Angliei de acum, Roy Hodgson„, a spus Iordănescu la conferința de presă.

Legat de subiectul Denis Alibec, care ar fi fumat în timpul meciului cu Franța, la vestiare, selecționerul Anghel Iordănescu a spus: „Este foarte greu să știu ce a făcut Alibec, eram în timpul meciului, urmăream meciul. Niciunul dintre secunzi nu mi-a spus că Alibec a fost la vestiar sau a fumat„, a conchis Anghel Iordănescu.

Meciuri Euro 2016, miercuri, 15 iunie

  • Rusia – Slovacia, Grupa B, de la 16:00
  • România – Elveția, Grupa A, de la 19:00
  • Franța – Albania, Grupa A, de la 22:00

Clasament Grupa A, după prima etapă

  • 1. Franța 3 pct. (+1)
  • 2. Elveția 3 pct. (+1)
  • 3. România 0 pct. (-1)
  • 4. Albania 0 pct. (-1)

Rezultate Grupa A Euro 2016

  • Franța – România 2-1
  • Elveția – Albania 1-0

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]