Florin Andone: „Păcat. Mergem cu gândul și cu inima înainte”

Florin Andone, atacantul echipei naționale de fotbal, a declarat, vineri, după înfrângerea cu Franța, scor 1-2, în meciul de deschidere de la Euro 2016, că România trebuie să se resemneze cu gândul eșecului și să câștige meciul cu Elveția, din 15 iunie.
Florin Andone: "Păcat. Mergem cu gândul și cu inima înainte"

Florin Andone, atacantul echipei naționale de fotbal, a declarat, vineri, după înfrângerea cu Franța, scor 1-2, în meciul de deschidere de la Euro 2016, că România trebuie să se resemneze cu gândul eșecului și să câștige meciul cu Elveția, din 15 iunie.

Florin Andone a început ca titular meciul cu Franța de la Campionatul European și a fost schimbat în minutul 61 cu Denis Alibec, la scorul de 1-0 pentru Franța, după golul marcat de atacantul lui Arsenal, Olivier Giroud.

„Din păcate până la urmă, am pierdut acest meci. În fotbal se mai întâmplă astfel de lucruri. Păcat. S-a alergat mult, echipa a fost cu inima pe teren și nu avem ce reproșa nimănui. A fost un meci foarte greu, știam că va trebui să ne ajutăm, să ieșim la contraatac. E foarte greu să joci cu o asemenea echipă. Cred că egalul era un rezultat corect. Știam că va fi foarte greu, că vom avea niște adversari cu nume foarte mari. Din păcate, s-a pierdut, ce să facem? Mergem cu gândul și cu inima înainte, sperăm să câștigăm cu Elveția” a declarat Florin Andone la DolceSport.

Atacantul echipei Cordoba consideră că bandajul de la mână nu-i va influența evoluția la acest Campionat European. „Nu am dureri la mână, e puțin incomod doar. Se poate întâmpla orice, dar nu cred că este vreo problemă”, a mai spus Florin Andone.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]