Cătălina Ponor a câștigat două medalii de bronz la Campionatul European de la Berna, în finalele de la sol și bârnă

Redactor:
Marius Hutu
Cătălina Ponor a câștigat două medalii de bronz la Campionatul European de la Berna, în finalele de la sol și bârnă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălina Ponor s-a clasat pe locul 3 în finalele de la sol și bârnă, din cadrul Campionatului European de gimnastică artistică de la Berna, acestea fiind și singurele reușite ale delegației României în concursul senioarelor.

Cătălina a deschis a treia finală a zilei la senioare – bârna. Ponor a intrat în ultimul act  cu a treia notă obținută în calificări – 14.433 și a impresionat din start prin eleganță. Pe aparat, sportiva de 28 de ani a avut însă câteva ezitări, iar acest lucru s-a reflectat în nota finală. Cătălina Ponor a primit 14.266, o notă sub cea obținută în calificări, cu care era greu de crezut că va rămâne pe podium.

Sportivele care au urmat-o imediat, Marine Boyer (Franța) și Aliya Mustafina (Rusia), au și depășit-o, după ce au fost notate cu 14.600, respectiv 15.100. Dar Cătălina a rezistat pe podium până la capăt. Principalele pericole care au concurat la sfârșit, Rebecca Downie (Marea Britanie) și Angelia Melnikova (Rusia), au ratat. Prima a căzut de pe bârnă, iar a doua a avut o aterizare „urâtă”. Astfel, Ponor a cucerit prima medalie la o competiție majoră după ce a revenit în activitate. 

Tripla campioană olimpică nu a avut timp să-și savureze reușita, pentru că imediat a început și ultima finală a Campionatului European de la Berna, cea de la sol. Cătălina a intrat a patra în concurs, cu multă dezinvolură, decisă să-și dubleze medalia câștigată la bârnă. Ea a intrat în competiție imediat după Giulia Steingruber, care ridicase ștacheta foarte sus, cu o notă de 15.200.

Pentru Ponor a fost destul de greu să treacă în fața reprezentantei gazdelor, mai ales că avea și un exercițiu cu notă de plecare din 6.0 față de 6.4 al Giuliei. Cătălina a avut o evoluție destul de sigură, pentru show-ul prezentat fiind notată cu 14.466.

Notă care a fost depășită la final doar de Elissa Downie (Marea Britanie), care a cucerit medalia de argint cu 14.566. În spatele româncei s-a clasat o altă britanică, Claudia Fragapane – 14.300, care a ratat podiumul în urma unei ratări.

Așadar, Cătălina Ponor revine de la Berna cu două medalii de bronz, rezultate promițătoare în tentativa ei de a ajunge la Rio. Este clar însă, gimnasta trebuie să mai adauge elemente de dificultate pentru a spera într-o prezență la Jocurile Olimpice, mai ales că adversara ei în această tentativă, Larisa Iordache, este una din cele mai bune sportive ale lumii.

Ar mai fi de adăugat faptul că întrecerile de la Berna n-au fost extraordinare din punct de vedere al rezultatelor sportive, comparativ cu alte ediții, iar onoarea României a fost salvată tocmai de Cătălina Ponor. Echipa s-a clasat doar pe locul 6, după ce în urmă cu 2 ani la Sofia era campioană a Europei!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…