Leicester nu-l lasă pe Ranieri la naționala Italiei

Leicester nu-l lasă pe Ranieri la naționala Italiei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii campioanei Angliei, Leicester, au anunțat că la finalul acestui sezon îi vor propune lui Claudio Ranieri prelungirea actualei înțelegeri, care expiră în anul 2018.

Vicepreședintele clubului, Aiyawatt Srivaddhanaprabha va discuta cu tehnicianul italian despre prelungirea contractului după meciul cu Chelsea, ce se va disputa duminică de la ora 17.00.

„În mod cert ne vom așeza la masa tratativelor. Acum nu e în regulă să discutăm deoarece mai avem un meci de disputant” a spus Srivaddhanapbha.

Ranieri a semnat în iulie 2015 o înțelegere valabilă pentru trei sezoane cu Leicester, după ce fostul manager al clubului,Nigel Pearson a fost demis.

Leicester, a fost la un pas de a retrograda la finalul sezonului trecut însă a câștigat titlul în Anglia cu 3 etape înainte de final și a pierdut doar 3 meciuri în acest campionat. Și asta în ciuda faptului că avea o cotă de 5000:1 pentru a termina pe primul loc în Premier League.

Până și fostul mare jucător al naționalei Angliei dar și al lui Leicester, Gary Lineker a fost luat prin surprindere de succesul fostei sale echipe.

„Este probabil cel mai surprinzător succes din istoria sporturilor de echipe”, a spus Lineker

Intenția șefilor lui Leicester de a-i prelungi contractual lui Ranieri vine la doar o zi după ce președintele Federației Italiene de Fotbal, Carlo Tavecchio a anunțat că și-ar dori ca Ranieri să conducă naționala Italiei către trofeul Cupei Mondiale.

„La sfârșitul sezonului vom vorbi cu antrenorul nostru despre un nou contract. Iar când spun că vom vorbi, mă refer la ceva de lungă durată, nu la ceva ce ar dura până în septembrie. Îmi place ca angajații mei, cei care lucrează pentru mine, să fie fericiți și să se simtă bine în echipa din care fac parte.”

Claudio Ranieri ar putea fi o soluție pentru campania de calificare a naționalei Italiei la Cupa Mondială din Rusia, după ce actualul antrenor, Antonio Conte a anunțat că va părăsi echipa la finalul Campionatului European, pentru a pregăti echipa Chelsea Londra.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗