Șumudică dezvăluie: „În momentul de față există o ofertă de două milioane de euro pentru Alibec!” Unde este dorit

Marius Șumudică a dezvăluit că Denis Alibec are o ofertă consistentă din străinătate, dar susține că patronul Astrei nu vrea să-l lase să plece.
Șumudică dezvăluie: "În momentul de față există o ofertă de două milioane de euro pentru Alibec!" Unde este dorit

Marius Șumudică a dezvăluit că Denis Alibec are o ofertă consistentă din străinătate, dar susține că patronul Astrei nu vrea să-l lase să plece.

Denis Alibec a fost cel mai important jucător al Astrei pe acest final de sezon. Atacantul de 25 de ani se află la cel mai bun sezon al carierei și forma sa a ajutat-o pe Astra să fie la un pas de primul titlu din istorie. Dincolo de cele 15 goluri înscrise în Liga 1, fostul atacant al lui Inter Milano a impresionat prin tehnică, forță și viziune, calități remarcate și de o echipă din Rusia.

Marius Șumudică susține că Denis Alibec are o ofertă clară de la un club important din Rusia, dar patronul Ioan Niculae nu este dispus să-l lase să plece. Mai ales că Astra ar putea intra în grupele Ligii Campionilor:

„Alibec mai are doi ani și jumătate de contract cu Astra. În momentul de față există o ofertă de două milioane de euro pentru Alibec, pe care noi am refuzat-o. O ofertă din Rusia, de la o echipă foarte bună, pentru la vară. Dar am refuzat-o. A refuzat-o domnul Niculae”, a dezvăluit Șumudică la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]