Ciorceri: „Am observat că Astra a jucat cu 13 jucători mult timp”. Ce a declarat antrenorul din acte al celor de la ASA despre înfrângerea în fața Astrei

Ciorceri: "Am observat că Astra a jucat cu 13 jucători mult timp". Ce a declarat antrenorul din acte al celor de la ASA despre înfrângerea în fața Astrei

ASA a fost învinsă pe teren propriu de Astra Giurgiu, scor 1 – 4, astfel că giurgiuvenii sunt cu un pas mai aproape de titlu. Mai au nevoie doar de un punct din întâlnirile cu Dinamo (2 mai) și Pandurii (7 mai). ASA rămâne pe ultimul loc din play-off, în timp ce giurgiuvenii visează la primul titlu de campioni.

La finalul partidei, George Ciorceri, antrenorul din acte al mureșenilor, a vorbit despre superioritatea probabil viitoarei campioane a României: „Am întâlnit o echipă pe val, o echipă mai în formă, iar noi am continuat să jucăm lipsiți de motivație și, în plus, am făcut și câteva greșeli. Aș zice că este o victorie meritată a Astrei. Una este să te bați pentru titlu, alta este să te bați la locul cinci, ca noi. Am avut și probleme de lot, chiar am observat că Astra a jucat cu 13 jucători mult timp”, a spus acesta la microfonul DigiSport.

Găman, Alibec, Teixeira și Florea au marcat golurile care pentru Astra. Gorobsov a marcat golul de onoare al celor de la ASA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]