INTERVIU | Daminuță, jurnal de pe frontul din Irak: „Mi-a fost frică. Am jucat la 70 de kilometri de locul unde era război”. Fostul jucător al lui AC Milan și Inter își povestește aventura irakiană

INTERVIU | Daminuță, jurnal de pe frontul din Irak: "Mi-a fost frică. Am jucat la 70 de kilometri de locul unde era război". Fostul jucător al lui AC Milan și Inter își povestește aventura irakiană
  • Jucătorul celor de la FCM Baia Mare vorbește, în premieră, despre provocarea irakiană, alături de antrenorul Ilie Stan.
  • Cristian Daminuță (26 ani) n-a rezistat mai mult de șase luni în Irak, o țară zdruncinată de un război civil și aflată în imediata apropiere de Siria, unde are loc un alt război.


„Cristian Daminuță joacă în Irak!”, a fost știrea „bombă” din vara anului trecut care a acaparat până și presa din Italia. Fostul jucător de la Inter și AC Milan mergea să joace într-o țară chinuită de războaie. A dat dovadă de curaj, când a acceptat propunerea lui Ilie Stan de a juca la Zakho FC, dar spune că s-a temut pentru viața lui. Era cea mai „exotică” destinație a lui Daminuță, după Internazionale Milano, AC Milan, Dinamo II, Dinamo, FC Tiraspol, ACS Poli sau FC Viitorul.

Jucătorul care a plecat în Irak de la Viitorul vorbește despre fotbalul dur de acolo, de jucători cu salarii peste media Ligii 1 și de scenele de război văzute zilnic la televizor. După nici jumătate de an, Daminuță a părăsit Irakul și spune că n-ar mai merge niciodată să joace acolo. A revenit în România la FCM Baia Mare și a devenit rapid om de bază în echipa lui Dorin Toma, cu care maramureșenii visează să promoveze în Liga 1.


Mihai Leca, Florin Costea și Criastian Daminuță, la prezentarea echipei Zakho FC

– Cristian, cum de ai acceptat să vii la Baia Mare, în Liga a 2-a?
– În primul rând, pentru staff-ul acestei echipe, deoarece m-au dorit cu adevărat și știți cum e: când ești dorit cu adevărat, vii cu o motivație în plus. În al doilea rând, pentru proiectul care mi l-au arătat și în al treilea rând pentru băieți pentru că știu că sunt de caracter, care au dovedit în tur că au valoare și sper să o țină tot pe drumul acesta.

– Ai avut și alte oferte?
– Da. Am avut și alte oferte. Am avut oferte chiar și din Liga 1, dar am preferat să vin aici ca să pun umărul pentru promovare.

– Cum ți se pare echipa din Baia Mare?
– O echipă foarte bună, jucători cu experiență, jucători cu o calitate tehnică foarte bună. Eu pe majoritatea îi cunosc demult. Mă bucur de grupul pe care l-am găsit aici și sper să facem treabă bună.

„La televizor vedeai numai scene de război”

– Ai venit după o experiență inedită, în Irak. Cum a fost acolo?
– O experiență din care am avut numai de învățat. Din punct de vedere psihic, foarte greu, deoarece știe toată lumea de problemele care sunt acolo. Am fost și departe de familie, dar știți cum e, „ce nu te doboară te face mai puternic”.

– Au fost momente în care ți-a fost frică pentru siguranța ta?
– Da, normal. Ținând cont că eram la 70 de kilometri de Siria, unde era plin război. Vă dați seama că mi-a fost frică, dar e bine că s-a terminat acea perioadă și că am ajuns la Baia Mare.

CITEȘTE TOT MATERIALUL PE LIGA2.RO!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania