Ce spune Năstase despre meciul Halep – Strycova. „Simona are o adversară ușoară. Cine nu-și dorește să ajungă să joace atât de repede cu Serena!?”

Ce spune Năstase despre meciul Halep - Strycova.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (5 WTA), campioana en-titre de la Indian Wells, o înfruntă în această noapte pe Barbora Strycova (Cehia, 37 WTA) în optimile turneului de categorie Premier Mandatory. Dacă obține calificarea, Simona o va înfrunta în sferturi pe câștigătoarea meciului Serena Williams (1 WTA) – Kateryna Bondarenko (70 WTA).

Ilie Năstase, primul lider din isotira circuitului ATP, o percepe pe Halep favorită și susține că nu va avea probleme cu jucătoarea din Cehia. „Strycova nu deține armele necesare pentru a o pune în dificultate pe Simona. Am văzut în partida cu Makarova (n.r. – turul precedent, 6-2, 6-4) că Halep poate contracara lejer jocul adversarei. Nu cred că are vreo relevanță faptul că scorul întâlnirilor directe e 1-1, Simona a progresat și la retururi, dar a devenit și mai agresivă. Am văzut o răutate pozitivă cu ajutorul căreia poate avansa în acest turneu”, a spus fostul președinte al FRT pentru ProSport.

Halep și Strycova s-au mai întâlnit de două ori până acum: sportiva din Cehia s-a impus în două seturi, scor 6-1, 6-4 în 2010, în timp ce eleva lui Darren Cahill a câștigat meciul din 2014, de la Beijing, cu exact același scor. Dacă trece în sferturi, constănțeanca în vârstă de 24 de ani ar putea da peste Serena Williams. „Oricine își dorește să ajungă să se lupte în sferturi cu Serena. Eu zic că Halep a avut parte de un tablou bun și ar trebui să-și valorifice această șansă. Cine nu-și dorește să joace atât de repede cu Serena!? Ar trebui să-și valorifice la maximum șansa. Cu Williams ar fi greu, dar nu imposibil, pentru că Halep cred că deja își citește adversarele”, a încheiat Năstase.

 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri