„Eu nu vreau să devin bun, ci foarte bun!” Mutu a început școala de antrenori și a predat deja prima lecție

  • Publicat:
  • Actualizat:

La 37 de ani, Adrian Mutu a revenit în Liga 1 cu gândul de a prinde EURO 2016, dar, în paralel se gândește și la ce va face după terminarea carierei de fotbalist. La capătul unui cantonament greu cu ASA Târgu Mureș, „Briliantul” s-a întors în România, unde a început cursurile de antrenor.

Ba chiar Mutu a susținut deja prima lecție, una în care le-a vorbit cursanților despre demarcarei, iar feedback-ul primit a fost unul foarte bun, exercițiile arătat de fostul atacant de la Chelsea, Fiorentina și Juventus încântându-i pe oamenii care l-au ascultat, iar la finalul ședinței Mutu a vorbit despre obiectivele sale în noua carieră: „A fost bine, am avut la început puține emoții, dar pe urmă totul a decurs bine. Mă bucur că am avut această șansă de a fi aici, între colegii mei. A fost ceva foarte interesant. O experiență nouă, care mi-a plăcut foarte mult. Îmi doresc să antrenez la nivel de seniori, dar nu m-ar deranja să lucrez cu copiii. Pentru un antrenor, trebuie să începi să lucrezi de la copii. Cred că, pedagogic, psihologic, sunt lucruri interesante. Eu nu vreau să devin bun, ci foarte bun în asta. De-aia și vin la școală și vreau să învăț. Sunt umil, accept orice sfat și sper să-mi prindă bine”, a declarat atacantul ASA-ului, pentru Digi Sport.

Trecut prin cele mai puternice campionate ale Europei, Mutu a declarat că a avut de învățat de la câțiva dintre cei mai mari antrenori ai lumii, iar tehnicianul pe care-l apreciază cel mai mult este Cesare Prandelli, fostul selecționer al Italiei, cu care a colaborat în perioada foarte bună de la Fiorentina: „Eu nu vreau să devin bun, ci foarte bun în asta. De-aia și vin la școală și vreau să învăț. Sunt umil, accept orice sfat și sper să-mi prindă bine: Am învățat mult atât pe teren, cât și în afara lui. Cred că Prandelli e un maestru, nu numai pentru mine, ci pentru toți jucătorii pe care i-a antrenat. 

Ranieri, Capello, Lippi, Mourinho, antrenori mari cu care am lucrat, au metode diferite față de Prandelli. Ei practic au lucrat cu echipe mari, nu explică, nu intră în detalii așa cum o făcea Prandelli. Asta nu înseamnă că sunt mai puțin buni, dar sunt învățați să lucreze cu campioni, care e un lucru mai diferit. Prandelli a învățat să lucreze cu jucători normali, nu doar cu campioni”, a mai spus „Briliantul”.

Întrebat despre echipa pe care ar dori s-o antreneze în viitor, Mutu a dezvăluit că ar dori să stea pe banca tehnică a Fiorentinei, dar și a naționalei: „Echipa pe care mi-aș dori s-o antrenez? Fiorentina, bineînțeles! Și echipa națională, nici nu mai încape discuție”, a mai spus Mutu pentru sursa mai sus citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…