Venus Williams revine la turneul de la Indian Wells, după ce l-a boicotat timp de 15 ani

Venus Williams revine la turneul de la Indian Wells, după ce l-a boicotat timp de 15 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Venus Williams (36 de ani) a decis să revină pentru prima dată după 15 ani la turneul de la Indian Wells, aflat pe lista celor patru întreceri de categorie Premier Mandatory din tenisul feminin, informează site-ul oficial al competiției.

„Suntem foarte fericiți pentru că Venus Willliams, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din toate timpurile, revine la BNP Paribas Open”, anunță organizatorii turneului manageriat până în 2015 de Steve Simon, ales președinte WTA în luna octombrie a anului trecut. Venus și Serena Williams vor fi pe lista jucătoarelor înscrise la ediția din acest an a turneului care se va desfășura în perioada 7 – 20 martie.

Revenirea fostului număr unu mondial la Indian Wells se produce după ce Serena Williams a întrerupt și, ea în 2015, o serie de 14 ani în care a refuzat să joace la turneul deținut de Larry Ellison.

În 2001, un meci din semifinalele acestui turneu a lansat o mare controversă. Cele două surori Williams ar fi trebuit să joace pentru un loc în finală, dar Venus, accidentată, a abandonat și i-a lăsat astfel drum liber Serenei spre finală. Mezina s-a impus pentru a doua oară în carieră la Indian Wells, în trei seturi împotriva lui Kim Clijsters (Belgia), cu 6-2 în decisiv, dar a fost huiduită și înjurată de spectatori pe toată durata finalei. Fanii au reclamat un o posibilă înțelegere, care a determinat retragerea în semifinală a surorii mai mari, Venus, pentru a-i lăsa mezinei cale liberă spre titlu.

„Ca jucătoare de culoare, arătam diferit. Sunam diferit. Mă îmbrăcam diferit. Serveam diferit. Dar când intram pe teren, puteam concura cu oricine. Când am ajuns la Indian Wells, în 2001, eram pregătită să câștig. Dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ce a urmat în finală. De cum am pășit pe teren, spectatorii au început să mă ia în derâdere, au început huiduielile. În semifinale ar fi trebuit să joc împotriva surorii mele, Venus, care însă avea tendinită și a trebuit să abandoneze. În întreaga mea carieră, integritatea a reprezentat totul pentru mine. Pentru Venus, și mai mult. Acuzațiile nefondate că meciul nostru a fost aranjat ne-au durut, au tăiat răni profunde, au smuls ceva din noi. Substratul rasist a fost dureros, derutant și nedrept. În sportul pe care l-am iubit din toată inima, într-unul dintre cele mai dragi turnee, m-am simțit nedorită, singură și speriată”, a descris Serena Williams experiența Indian Wells 2001, în momentul în care și-a anunțat revenirea la turneu.

Venus Williams a jucat de patru ori la Indian Wells, iar cel mai bun rezultat obținut este prezența în semifinale, în două rânduri, în 2000 și 2001. Simona Halep (locul 2 WTA) se află și ea pe lista jucătoarelor care vor lua startul la Indian Wells. Sportivele din Top 10 WTA sunt obligate conform regulamentului să participe la cele patru turnee Premier Mandatory, însă surorile Williams nu au fost suspendate pentru faptul că au refuzat în repetate rânduri să joace în California după incidentul din 2001.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare