Analiză om cu om | Cum s-au descurcat steliștii în meciul cu Ujpest. Hamroun a strălucit, Bawab nu a existat. Cine a jucat bine și cine a dezamăgit contra locului 2 din Ungaria

Analiză om cu om | Cum s-au descurcat steliștii în meciul cu Ujpest. Hamroun a strălucit, Bawab nu a existat. Cine a jucat bine și cine a dezamăgit contra locului 2 din Ungaria
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua a câștigat contra lui Ujpest, locul doi din Ungaria, scor 2-0, primul meci din al doilea cantonament al iernii.


Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a avut o evoluție solidă în prima parte a partidei, una pe care a dominat-o destul de clar, dar nivelul din a doua repriză a fost unul mult mai scăzut, pe fondul căruia maghiarii și-au creat câteva ocazii importante de gol.

Ca și în primul meci, remiza cu Young Boys Berna, 2-2, Jugurtha Hamroun a fost fotbalistul care a impresionat. Pe lista jucătorilor cu evoluții solide se mai află Nicușor Stanciu, autorul primului gol, și Valentin Cojocaru, în timp ce Tha’er Bawab și Sulley Muniru au fost cei mai slabi de pe teren și au avut prestații pe care ar trebui să le uite cât mai repede. ProSport vă prezintă analiza om cu om a steliștilor care au jucat în meciul cu Ujpest.

Niță – Nu a avut prea mult de lucru în prima repriză. A deviat la timp o centrare de pe partea dreaptă, iar pe finalul celor 45 de minute a făcut o gafă care o putea costa pe Steaua: a degajat complet greșit mingea, care a ajuns la un adversar, dar Varela a intervenit la timp.

Râpă – Dacă pe finalul primei părți a sezonului a impresionat prin apetitul ofensiv, meciul cu Ujpest nu a fost prea strălucit din acest punct de vedere. Pe fază defensivă a fost atent, nu s-a lăsat surprins de acțiunile adversarilor, dar a ajuns rar sau foarte rar în poziție de centrare. Totuși, atunci când a făcut-o a oferit o pasă bună pentru Hamroun, în repriza a doua. Pe final a oprit un atac al maghiarilor t cu prețul unui cartonaș galben și, trăgând linie, a jucat în nota sa obișnuită.

Papp – A ieșit în evidență rapid, în minutul 13, când a oferit o pasă superbă, de peste 50 de metri, pentru Hamroun. A avut un moment de rătăcire la mijlocul primei reprize când a dat pe lângă minge la o centrare de pe partea dreaptă, dar atacanții maghiari nu au reușit să-și creeze ocazii de lângă el. A fost schimbat la pauză, după 45 de minute decente.

Varela – Ca de obicei, s-a comportat ca un lider din teren. Constant, atent și experimentat a avut grijă ca defensiva pe care a condus-o să nu dea rateuri mari. Individual nu a avut probleme în a-și opri adversarii, iar în repriza a doua, când ungurii au pus presiune mult mai mare, s-a descurcat bine în fazele limită.

Toșca – A început meciul ca fundaș stânga, iar pentru o perioadă mică de timp a fost folosit în centrul defensivei, alături de Varela. La fel ca Răpă, a fost inexistent pe plan ofensiv și, spre deosebire de fundașul dreapta, a arătat câteva slăbiciuni în apărare. La mijlocul primei reprize a dat o pasă greșită care i-a pus pe unguri pe contraatac, dar echipa a scăpat fără gol primit. În a doua parte, înainte de a fi schimbat cu Carp, a ieșit în evidență printr-un șut bun de la mare distanță, care a trecut peste poarta adversă.

Muniru – A avut parte de un meci mai degrabă modest, pe care l-a început, totuși, bine. În prima repriză a ținut mijlocul terenului alături de Pintilii, fapt care a ajutat-o pe Steaua să domine primele 45 de minute. După pauză randamentul său a scăzut, iar scăderea din jocul său a făcut ca Ujpest să vină peste Steaua și să preia frâiele la centrul terenului. A dat câteva pase greșite, a compensat prin unele intervenții bune, dar faptul că nu reușește să verticalizeze îl trage mult în jos.


 

Pintilii – Va fi, foarte probabil, omul determinant al Stelei la mijlocul terenului, lucru care s-a văzut și cu Ujpest. Joacă în continuare la un nivel ridicat, face bine legătura între compartimente și oferă siguranță pe un post dificil de acoperit. Cu ungurii a avut 45 de minute foarte bune, a ratat o ocazie bună în minutul 40, când șutul său de la 24 de metri, cu stângul, a fost respins cu greu de portarul advers, dar în partea a doua a scăzut puțin ritmul.

Adi Popa – Eclipsat total de Hamroun, s-a văzut puțin spre deloc. În finalul primei reprize a avut ocazie de a-și trece numele pe lista marcatorilor, dar a trimis pe lângă poartă, deși se afla singur cu goalkeeper-ul advers. Nu a colaborat așa cum ar fi trbuit cu Răpă pe plan ofensiv, dar a depus din nou un efort foarte mare, răsplătit în minutul 86, când a marcat golul de 2-0, pe contraatac, după o pasă a lui Onțel. O evoluție ștearsă per total, trecută pe plan secund de reușita din finalul meciului.

Stanciu – A marcat primul gol al meciului, a mai lovit bara după o pasă a lui Bawab, dar nu a fost la fel de eficient când a fost vorba despre servicii utile pentru colegii săi. În minutul 40 a pierdut o minge la mijlocul terenului, i-a pus pe unguri pe contraatac, dar Niță a rezolvat faza. A avut multe momente în care s-a comportat ca un număr 10 veritabil, a coborât pentru a lua cât mai multe mingi de la fundași și mijlocașii la închidere și a prins o zi bună. În repriza a doua a executat bine o lovitură liberă, dar portarul advers i-a refuzat „dubla”.

Hamroun – Două ocazii mari ratate în primul sfert de oră. De fiecare dată a scăpat excelent din marcaj, dar a trimis pe lângă poartă din poziție de singur cu portarul. A contribuit din plin la golul marcat de Nicușor Stanciu, smulgând mingea din piciorul portarului advers și trimițând-o direct la coechipierul său. În minutul 38 a scăpat din nou singur cu portarul, dar a trimis și de această dată pe lângă poartă. A fost, însă, cel mai activ om din atacul echipei lui Reghecampf. A plecat de multe ori din flancul stâng, s-a demarcat excelent și a fost omul care a pus presiune continuă pe apărarea lui Ujpest. E într-o formă bună, a legat deja două meciuri reușite la rând și se anunță deja un fotbalist greu de scos din primul 11 în meciurile oficiale. 

Bawab – Dacă în meciul cu Young Boys Berna a obținut un penalty după o acțiune personală frumoasă, lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel pentru el în duelul cu Ujpest. A fost inexistent, a atins foarte puține mingi, nu a reușit să apară la finalizarez și nu a intrat în combinațiile propuse de Stanciu și Hamroun Se vede cu ochiul liber că mai are nevoie de timp pentru a pune la punct relații și mecanisme de joc cu coechipierii.

Au mai jucat:

Cojocaru – Dacă Niță mai mult a șomat în primele 45 de minute, nu același noroc l-a avut și portarul văzut ca a doua variantă. Introdus la pauză în locul lui Niță a fost pus serios la încercare de adversari. Încă din primele minute petrecute în poartă a avut două intevenții la aceeași fază, blocându-l pe Hazard, cel mai periculos om al meciului. În restul meciului a mai fost decisiv de două ori la alte ocazii ale adversarilor, arătând o formă bună.

Momcilovic – A primit 45 de minute, deși nu este pus la punct cu pregătirea fizică. A intrat la pauză în locul lui Papp și și-a îndeplinit sarcinile din flancul stâng al defensivei. Le-a oferit mai mult spațiu spaiu adversarilor decât a făcut-o Toșca în prima repriză, iar una dintre ocaziile lui Ujpest a venit din zona lui.

Carp – L-a înlocuit pe Toșca în minutul 56 și a jucat în centrul defensivei alături de Varela. A avut o intervenție decisivă la un șut al lui Hazard, pe care l-a deviat în corner. La capitolul părți negative poate fi trecută o pasă dată greșit în propriul teren, dar, per ansamblu, a făcut un meci decent, în care nu a avut mari probleme.

Popadiuc – A prins 30 de minute, înlocuindu-l pe Sulley Muniru. La fel ca mijlocașul ghanez, nu a reușit să iasă în evidență 

Onțel, Ștefănescu și Tudorie, care i-au înlocuit pe Pintilii, Hamroun și Bawab, au jucat prea puțin pentru a se putea trage o concluzie despre evoluția lor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…