Organizatorii turneului de la Doha o așteaptă pe Halep! Simona a anunțat însă că se opera și va rata competițiile din Dubai și Qatar

Organizatorii turneului de la Doha o așteaptă pe Halep! Simona a anunțat însă că se opera și va rata competițiile din Dubai și Qatar

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunțat, duminică, pe contul său de Facebook, că va fi supusă unei intervenții chirurgicale, astfel că nu va participa la meciul României cu Cehia din Fed Cup, dar nici la turneele de la Doha și Dubai.

Organizatorii turneului din Qatar îi anunță însă pe iubitorii tenisului din zona arabă că sportiva din Constanța va participa la turneul găzduit de ei.


„Serena Williams, Maria Sharapova, Simona Halep, Agnieszka Radwanska, Angelique Kerber și Petra Kvitova vor participa la turneul ce va avea loc la Doha”, anunță DohaNews.

Saad Al Mohannadi, directorul turneului, a declarat pentru sursa citată: „Este onorabil pentru noi să găzduim un turneu de un asemenea calibru. Va fi incitant să o urmărim la lucru pe Serena și să vedem daca Safarova va putea să-și apere titlul în fața altor sportive extrem de talentate precum Simona Halep, Maria Sharapova, Angelique Kerber sau Petra Kvitova”.

Turneul de la Dubai are loc în perioada 15-20 februarie, iar Qatar Open de la Doha se dispută în intervalul 21-27 februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania