Start perfect pentru Simona la Turneul Campioanelor: revanșă netă luată în fața italiencei „fără energie” Pennetta. Halep: „Chiar și așa, nu sunt 100% mulțumită”. Șarapova își arată colții: revenire fabuloasă într-o partidă-spectacol cu Radwanska

Start perfect pentru Simona la Turneul Campioanelor: revanșă netă luată în fața italiencei
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (2 WTA) a deschis competiția de simplu la Turneul Campioanelor, cu o victorie netă și este lider în Grupa Roșie, în fața Mariei Șarapova (3 WTA)
  • Principala favorită a câștigat „prima finală” de la Singapore, împotriva Flaviei Pennetta, scor 6-0, 6-3, impresionând prin eficiența serviciului și printr-un joc cu puține greșeli, în fața unei adversare cu prea puține reușite.
  • Maria Șarapova și Aga Radwanska au oferit meciul zilei: un duel cu multe răsturnări de scor, în care rusoaica a pierdut clar bătălia în primul set, dar și-a construit o revenire solidă, pe fondul șanselor ratate de poloneză.

Simona Halep a confirmat pe teren statutul de principală favorită la Turneul Campioanelor, cu un meci inaugural gestionat magistral în fața unei adversare care nu a putut repeta jocul fără cusur din semifinalele US Open. Flavia Pennetta s-a lovit ca de un zid în primul set, de o Simona Halep care nu a greșit, deși nu a fost niciun moment pasivă. În cele 25 de minute în care s-a impus cu 6-0, tricolora a apăsat pe accelerație și a fost agresivă, controlând în mare măsură punctele, nelăsându-se împinsă în spatele liniei de fund.

2 seturi albe a câștigat Simona Halep la Turneul Campioanelor – primul, în 2014, în meciul din grupă împotriva Serenei Williams, al doilea – în duelul de debut din 2015, cu Pennetta.

Jocul agresiv-controlat al tricolorei a fost pus și mai mult într-o lumină favorabilă de lipsa de eficiență a veteranei de 33 de ani, care nu s-a conectat cu adevărat la tensiunea meciului, fiind ezitantă, moale și lipsită de inspirație, teama strecurându-se în jocul ei, în selecția loviturilor, în ciuda indicațiilor primite de la tehnicianul său, care i-a cerut insistent să încarce mult mai mult loviturile, să preia inițiativa.

Simona și-a făcut meciul ușor cu procentaje stelare la serviciu, câștigând în medie opt din zece puncte jucate cu serviciul, fie că a fost vorba de prima minge, fie că a fost vorba de a doua. Pentru Simona, este o victorie de moral, care îi dă o oarecare liniște și marjă de eroare în Grupa Roșie. Totodată, Simona confirmă faptul că se simte bine la Singapore și că este capabilă să acceseze cel mai înalt nivel de concentrare și de joc în poate cel mai dificil concurs din tenis, în care meciurile de încălzire lipsesc.

În cel de-al doilea meci al grupei, fanii tenisului au urmărit revenirea în circuit a Mariei Șarapova, la nivelul cunoscut: cu forță și poftă de luptă uriașă, cu slăbiciunea pe serviciul doi, în fața unei adversare a cărei rezistență a pălit în final de meci. Partida loviturilor spectaculoase a oferit un nivel superior al schimburilor și a punctat decisiv la capitolul spectacol, compensând pentru partida unidirecțională din deschidere.

Cu câte o victorie deja în conturi, Simona Halep și Maria Șarapova se anunță principale candidate la calificarea în semifinale, situație ce reflectă și pozițiile din clasamentul WTA. Ziua de pauză poate fi decisivă și pentru Șarapova și pentru Radwanska, cele care vor înfrunta adversare, teoretic, mai proaspete în următorul meci din Grupa Roșie.


AȘA AM TRĂ‚IT ÎN FORMAT LIVE BLOG prima zi de întreceri de la Turneul Campioanelor și instalarea Simonei Halep în fotoliul de lider al grupei sale.

16:45 Simona Halep este lider în Grupa Roșie după prima zi de întreceri, grație victoriei în minimum de seturi în fața italiencei Pennetta.


16:40 Șarapova a terminat meciul cu un – 1 rația de lovituri câștigătoare / erori neforțate (55 – 56) și 12 duble greșeli apărute de cele mai multe ori în momente-cheie. Totuși, rusoaica pare extrem de montată și periculoasă după acest meci spectaculos de două ore și trei sferturi.


16:30 VICTORIE MARIA ȘARAPOVA 4-6, 6-3, 6-4! Rusoaica începe dezastruos al doilea game în care a avut oportunitatea de a închide partida, cu dublă greșeală urmată de eroare nefortață pe forehand. Radwanska o ajută însă cu o eroare tactică, dorind să încheie ea punctul și o ține la 15-30 pe Maria, care alternează un winner cu o eroare directă. Șarapova se agață cu dinții de game, joacă bine în defensivă inversând parcă rolurile cu adversara sa, reușește un lob perfect și provoacă în punctul următor eroarea polonezei. Maria are nervii sufiecient de tari pentru a insista cu o scurtă fascinantă, care din nou îi iese, apoi trece cu bine și peste momentul unei duble greșeli de la prima minge de meci. Și savurează cu adevărat victoria, după mingea trimisă anemic în fileu de Radwasnka. A supraviețuit. Șarapova a revenit extrem de puternică, extrem de periculoasă.


16:25 Game autoritar pentru Radwanska, poloneza provocând-o pe rusoaica ce pare pierdută în spatele liniei de fund să încheie din a doua încercare pe serviciu. 5-4


16:20 Și totuși, este break pentru Radwanska: Șarapova ratează închiderea meciului. Este greu de spus că Aga ar fi inventat ceva senzațional în acest game, mai aproape de adevăr este că Mariei i-a tremurat mâna pe rachetă, ratând trei mingi consecutive, așa cum nu a mai făcut-o de game-uri bune. 5-3, serviciu pentru Radwanska.


16:17 Șarapova servește pentru meci, la 4-6, 6-3, 5-2! Rusoaica a recuperat fantastic și a măcinat încrederea polonezei, care adoptă decizii pripite, pare agasată și incapabilă să își ofere o soluție reală la provocările venite din partea cealaltă a terenului.


16:10 Șarapova a fost lobată, a fost pasată de Radwanska, dar rămâne fidelă tacticii de joc. Și de aici vine spectacolul! După cele trei mingi de break din game-ul doi, de 30 de minute, Maria a reușit să evite oportunitățile directe ale adversarei. 4-2.


16:06 Șarapova este o specialistă a seturilor decisive: are 99 de victorii în plus față de înfrângeri, în timp ce recordul polonezei Radwanska este unul echilibrat 87-79. Să nu uităm nici acel 12-2 din confruntările directe, pentru a avea o imagine completă.


16:00 Șarapova urlă, în timpul punctului, între puncte, sărbătorind mingile câștigate și conduce 3-2 în decisiv. Radwasnka evită un dublu break. Putem asista la scenariul din setul doi, când poloneza a revenit, dar a rămas din nou în spate? Practic, în acest moment, fiecare punct oferă câte o lovitură spectaculoasă. Va fi un meci greu de scos de pe primul loc în topul celor mai frumoase partide de la Singapore.


15:50 Șarapova, demonstrație de încăpățânare! Rusoaica își adjudecă două game-uri imense în start de set doi: joacă 20 de puncte înainte de a-și salva serviciul, apoi, la 1-1, apasă accelerația la retur și forehand-ul în lung de linie este ucigător pentru poloneză. Șarapova își câștigă, muncind fabulos, primul break din desisiv și se află la un pas mai aproape de victoria cu numărul 13 în fața Radwanskăi.


15:30 SET MARIA ȘARAPOVA, 6-3! Șarapova riscă enorm pe serviciul doi, la 30-30 și este răsplătită, pentru că evită dubla greșeală iar mingea nu se mai întoarce. Este set decisiv, pentru că poloneza a făcut de trei ori mai multe greșeli neforțate în setul doi față de prima manșă, iar Maria, cu un 15 – 16 lovituri câștigătoare – erori directe se agață, luptă și supraviețuiește în meci. După două seturi care au depășit fiecare 50 de minute de joc, încep să apară întrebările referitoare la rezistența fizică.


15:25 Este mutarea Șarapovei și este break. Fraza antrenorului „Nu este loc pentru frustrare, doar determinare” a funcționat ca un glonț magic pentru Șarapova, care a revenit pe teren cu și mai multă agresivitate, cu retururi bune și și-a oferit șansa de a forța decisivul, la 5-3 și serviciul.


15:20 Radwanska revine! Reușește break-ul, în timp ce Șarapova devine clar frustrată: mingile mai scurte inventate de poloneză au prins-o pe picior greșit, i-au dat peste cap ritmul abia regăsit și au tras-o în jos. Mobilizarea vine imediat, de la Groeneveld. „Este game-ul tău, este setul tău, haide! Vreau să te văd mai agresivă, pe retur”, este mesajul pe care îl primește Maria la schimbul de terenuri, la 4-3.


15:05 Meciul s-a transformat într-un carusel al oportunităților: Radwanska este amenințată la 30-30 și la egalitate cu un 0-4 drastic pe tabelă, însă rusoaica o iartă, în condițiile în care Aga a pierdut peste 20 de procente la prima minge în teren. Game-ul imediat următor vine cu bâlbâieli din partea rusoaicei, care la 40-15 are un moment de cădere, dar poloneza greșește un retur pe mingea a doua a Mashei, facil. Și Șarapova sărbătorește în stilul caracteristic.

 


14:52 Căderea polonezei Radwanska. Șarapova ridică puțin nivelul, iar adversara sa are o cădere. Rezultatul: 2-0 pentru Maria, care prinde aripi și îndrăznește un drop-shot în fața specialistei în astfel de lovituri fine, Radwanska. Este lovitură câștigătoare și un nou meci de trei seturi și trei ore nu pare deloc exclus. 57 de minute a durat primul set, iar rusoaica este la jumătatea distanței în setul doi, la 3 – 0, după 15 minute.

 

Sharapova vs Radwanska 😍😍 #WTAFinals

A video posted by Luo Yang (@gunboatdiplomat) on

 

 


14:45 Sven Groeneveld este chemat de urgență de Șarapova, care a decis soarta a 46 puncte în primul set, 24 fiind lovituri câștigătoare, 22 erori neforțate care au alimentat-o pe mult mai calculata Azarenka, cea care a avut doar 7 winners și 3 unforced errors. Antrenorul vorbește mult, Maria ascultă cu privirea pierdută. Iar cerințele sunt clare: trebuie să dictezi mai mult schimbul de mingi, trebuie să pui mai multă presiune la retur, trebuie să returnezi lung, pe centru – ca în start de meci.


14:40 SET RADWANSKA 6-4! Șarapova nu are replică, iar Radwanska evadează cu primul set pe tabelă. Aga arată bine, a avut tot setul loviturile la ea, nu și-a pierdut cumpătul, nu a făcut greșeli majore, iar încrederea a crescut, pe măsură ce și barometrul Șarapovei s-a mai dereglat. În continuare, rusoaica este încurcată teribil de dublele de la serviciu.


14:35 Primul break al meciului intră în contul polonezei Radwanska. Jucătoarea responsabilă cu execuțiile-spectacol nu mai risipește desprinderea la 40-15 pe serviciul Mariei, atacând bine reverul jucătoarei cu toate titlurile de Mare Șlem în palmares. Aga o izolează pe Maria mult în exterior, în terenul de dublu și rusoaica nu poate trimite mingea dincolo de fileu. Radwanska servește la 5-4 pentru set.


14:30 Aglomerație de staruri și în tribune, nu doar pe teren. Dacă Na Li a rămas, logic, la meci, după ce a oficiat și tragerea la sorți, super-duelul Șarapova – Radwanska este dezbătut intens de liderul la zi al probei de dublu, Martina Hingis, Mary Pierce, Arantxa Sanchez și Todd Martin. Îți vine și greu să enumeri toate performanțele așilor tenisului din tribune.


14:25 Radwanska este jucătoarea cu un mic plus la capitolul tenis arătat, confirmă că este tenismena în formă, însă Șarapova are avantajul pe tabelă, în momentul schimbării mingilor: 4-3. La 15-40, Maria găsește resurse pentru servicii de calitate, care o scot din bucluc, iar Radwanska are de ce să se plângă, după ce ratează passing-ul decisiv, la minge de break, lovitura sa eșuând în fileu. Reacția polonezei este pe măsura ocaziei ratate.


14:15 Șarapova rămâne la conducere pe tabelă: 3-2, deși game-urile sale pe serviciu se lungesc parcă la nesfârșit. După un game de 14 puncte, rusoaica își mai trece în cont unul de 12 puncte. Masha încearcă să vină în față, spre fileu, dar nu face pasul suficient de prompt, ceea ce o costă în două rânduri, mingea găsind-o departe de plasă. De partea cealaltă, Radwanska reușește din nou execuții care concurează fără probleme la categoria „lovitura lunii”.


14:00 Meciul este clar mai disputat decât Halep – Pennetta: Șarapova are primul game maraton pe propriul serviciu, care se apropie de limita de 10 minute. Se joacă pe contre, rusoaica apelează inspirat la Challenge și deși își complică viața cu două duble greșeli, câștigă ultimul punct și schimbă terenul  la 2-1.


13:50 Game-uri ferme pe serviciu, în debut de meci, pentru ambele jucătoare: Șarapova pune de fiecare dată în teren prima minge și continuă agresiv punctul, apoi Radwanska egalează la 1, profitând și ea de servicii consecutive, apăsate.


13:40 Aga, ca Sori. Am văzut-o pe Sorana Cîrstea jucând cu umărul și mâna acoperită cu benzi speciale, acum Radwanska are întreaga mână dreaptă protejată. Șarapova servește prima.



13:35 Șarapova dă startul meciului psihologic. Nu are astâmpăr în timpul tragerii la sorți, încercând să o impresioneze pe Radwanska. Poloneza apare însă cu un bandaj important pe umărul drept, un amănunt care poate influența mult soarta meciului.


13:20 Așa arată sala din Singapore, în așteptarea Mariei Șarapova și a adversarei sale, Aga Radwanska.


13:00 30 de minute până la startul duelului Șarapova – Radwanska. Rusoaica nu a pierdut niciun meci în 2015 în fața unei jucătoare de Top 8, dacă aceasta nu s-a numit Serena Williams (5 victorii, plus două înfrângeri în fața liderului mondial). De partea cealaltă, Radwanska nu are niciun succes în fața unei sportive din Top 8, în 2015 (5 înfrângeri pentru Aga). Cu un bilanț direct 12-2 în favoarea rusoaicei, casele de pariuri o dau totuși favorită pe poloneză.


12:50 Simona Halep a explicat că nu este 100% mulțumită, chiar dacă a înregistrat prima victorie pe teren în fața unei jucătoare de Top 8 după o pauză de opt luni.Nu sunt nemulțumită de jocul meu, dar nu cred că am făcut un meci perfect. Mereu spun asta. A fost un joc normal. Am fost solidă. Cum am mai spus, am avut încredere. Am lovit foarte bine cu dreapta. Deci fac progrese. Vreau să cresc și mai mult, mai ales pe partea de rever. Vreau să închid punctul atunci când îmi vine o minge mai scurtă, nu să relansez pur și simplu schimbul. Am multe lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, pe care continui să le lucrez. Cred că am returnat bine, așa că per asamblu, totul a fost bine. Dar chiar și așa, nu sunt 100% mulțumită


12:30 Simona, prea perfecționistă: Courtney Nguyen, cea care postează non-stop cele mai noi știri de la Singapore pe blogul WTA, povestește că Simona i-a lăsat o dată în plus pe jurnaliști complet nedumeriți după conferința de presă, pentru că este prea perfecționistă. Duelul cu Pennetta i-a adus cifre foarte mari la eficiența serviciului (80%), singura valoare scăzută fiind trecută în dreptul procentajului de primă minge în teren. Chiar dacă nu și-a pierdut serviciul și Pennetta nu i-a făcut față la retur, Simona a refuzat să accepte că a servit foarte bine. Iată dialogul care a făcut-o pe Nguyen să se scarpine în cap, uluită – conform propriei mărturii:

Ai servit foarte bine azi…
Nu chiar.

Ai pierdut doar trei puncte pe serviciu în primul set
Ei, da….

Nu ai pierdut multe puncte nici în setul doi….
Da, setul doi a fost foarte solid.


12:00 Maria Șarapova, homeless? Nu vă speriați! Potrivit Los Angeles Times, rusoaica a rămas doar fără una dintre proprietăți, mai exact cea din Manhattan Beach, a treia favorită a turneului de la Singapore alegând să își vândă casa, pentru 5,25 milioane de dolari – a 12-a parte din contractul pe opt ani semnat cu producătorul său de echipament sportiv.


11:55 Reacția italiencei Pennetta, după meciul cu iz de non-combat:Nu am avut emoții. Cred că Simona a jucat foarte solid astăzi. A jucat foarte bine, totul i-a mers în direcția potrivită. Poate nu am avut foarte multă energie, nu am forțat așa cum o fac de obicei. Am așteptat prea mult. În setul doi am jucat mai bine, am avut șanse. Am încercat să dau mai mult, să fiu mai agresivă„. Campioana de la US Open i-a dat tot creditul din lume Simonei Halep, pentru un joc foarte bun arătat în meciul inaugural de la Singapore.


11:50 Cine conduce lumea? Este întrebarea pe care și-a pune într-un clip cu accente feministe Beyonce. Reprezentanții WTA au propus un alt cântec drept posibil imn al turneului. Nativele de pe Venus salută întreaga lume.


11:40 Ne mutăm încet-încet atenția spre meciul al doilea al zilei, la simplu. Maria Șarapova a declarat la startul turneului: „Având în vedere cât de puțin am jucat, fiecare meci din grupă este o provocare pentru mine, indiferent de adversară„. Vedem un nou maraton între Masha și Aga Radwanska? Potrivit statisticilor furnizate de WTA, cele mai lungi două partide dintre cele 14 dueluri directe dintre Șarapova și Radwanska s-au consumat la Turneul Campioanelor (în 2012, rusoaica s-a impus după 3 ore și 12 minute, 5-7, 7-5, 7-5, iar în 2014, tot Maria câștiga în 3 ore și 10 minute, 7-5, 6-7, 6-2)


11:35 Poza zilei? Degeaba și-a mușcat Flavia Pennetta pandantivul. În fața Simonei, la Singapore, nu a avut drept la replică.


11:30 Simona a fost pregătită, solidă – este verdictul jurnalistului Tennis Now, Chris Oddo, care accentuează faptul că Simona a profitat din plin de greșelile adversarei și bilanțul -16 lovituri câștigătoare / erori neforțate.


11:25 Publicația de limbă spaniolă Punto de Break o numește pe Simona incontestabilă după succesul în fața Flaviei Pennetta, iar Matt Cronin compară debutul româncei din 2015 cu startul la fel de bun din 2014.


11:15 Să recapitulăm câteva reacții după succesul Simonei Halep: Ben Rothenberg, colaborator New York Times, punctează sugestiv că Simona se simte bine în poziția alfa la Singapore, constănțeanca reușind să se impună cu un scor general 12 – 3 după ce la US Open cedase în fața aceleiași Pennetta cu un 4 – 12.


11:00 Simona Halep este primul lider al Grupei Roșii. De la ora 13:30, urmărim împreună evoluția viitoarelor adversare ale Simonei: Maria Șarapova și Aga Radwanska.


10:30 „Am început meciul foarte bine, am jucat foarte bine în primul set. Am jucat agresiv, inteligent. Am amintiri frumoase aici, de anul trecut. Le mulțumesc fanilor”, a fost mesajul succint transmis de Simona, la finalul partidei-revanșă cu Flavia Pennetta.


10:25 VICTORIE SI-MO-NA HALEP, 6-0, 6-3! Halep debutează cu victoria la Turneul Campioanelor, instalându-se în fotoliul de lider provizoriu al Grupei Roșii, o poziție pe care și Șarapova și Radwasnka vor avea probeleme să o conteste astăzi, în condițiile în care Simona a cedat doar 3 game-uri.


10:20 Break echivalent cu o sentință definitivă pentru Pennetta, care salvează doar două din trei mingi de break, serviciul doi fiindu-i fatal. Simona servește pentru șefia Grupei Roșii, fiind practic intangibilă la serviciu. 6-0, 5-3.


10:15 Simona Halep, ca John Isner! Asta scrie un fan pe Twitter, după ce Simona câștigă al patrulea game din actul secund. Și chiar dacă asemănarea fizică dintre cei doi lipsește cu desăvârșire, procentajul fabulos al Simonei cu siguranță explică multe: 80% puncte câștigate și pe primul și pe cel de-al doilea serviciu, după o oră de joc! Într-adevăr, colosal!


10:11 Oportunitate ratată la retur de Simona. Halep ratează break-ul în game-ul șase, deși o împinge de trei ori la egalitate pe Flavia Pennetta, cea care dă dovadă de puțin mai multă răbdare. Iată ce tactică a abordat Simona, într-o prezentare sugestivă a celor de la WTA: dreapta italiencei este ținta preferată.


10:01 Simona rămâne la conducerea jocului, chiar dacă scorul este mai strâns în debut de set trei, iar câteva ezitări își fac loc și în jocul ei: game-ul cinci este rezolvat de Halep cu o lovitură care prinde la limită tușa, într-un unghi extrem, foarte eficient. 6-0, 3-2.


09:55 Prim game pentru italiancă. Simona caută lungul de linie decisiv, ratează și astfel italianca își adjudecă ceea ce deocamdată poate fi numit game de onoare. La 1-1 însă, Simona revine la conducere, procentajele sale fiind extrem de ridicate la serviciu: eficiență de minimum 70% și pe primul și pe cel de-al doilea serviciu. 2-1 în startul setului doi. Matt Cronin, jurnalist binecunoscut fanilor sportului alb, este impresionat: Simona joacă excelent, Pennetta este amețită. Trebuie să fie mai agresivă.


09:48 Turul de forță al Simonei continuă: câștigă al doilea game consecutiv de la 15-40, salvând primele mingi de break ale adversarei. Iată cum explică statistica primul set: echilibru la capitolul lovituri câștigătoare, 4-3 în favoarea Simonei, dar greșelile directe o costă mult pe italiancă – Flavia a avut 11 erori neforțate, față de cinci ale Simonei. 6-0, 1-0.


09:40 SET PERFECT PENTRU SIMONA HALEP, 6-0, în 25 de minute! Principala favorită nu o lasă pe italiancă să câștige game nici după ce aceasta s-a desprins la 40-15: returul face ravagii, schimbul de mingi este condus magistral cu reverul cros și Pennetta tremură o dată în plus, trimițând o dublă greșeală. Dacă Simona este sută la sută conectată la meci, ne întrebăm la ce s-o fi gândind Flavia? Camerele de filmat îl caută automat pe Darren Cahill, cel care este, evident, prezent la meci, chiar dacă nu a putut lua loc alături de Virginia Ruzici, Teo Cercel și Răzvan Sabău.


09:35 Pennetta este aproape de KO și set pierdut la zero, după un prim game alb pe serviciu reușit de extrem de concentrata Simona. Halep este de neclintit, are tactica de joc bine întipărită în minte iar execuțiile o susțin. 5-0 în 20 de minute! Și italianca își caută salvarea de la antrenorul său, Salvador Navarro, care cere mai multă agresivititate, incisivitate și risc.


09:32 Startul furibund al Simonei continuă: Simona nu greșește, Flavia o face – și cu reverul, și la plasă, unde este forțată să vină, în lipsă de idei. Simona este stăpână pe teren, spre bucuria fanilor români. 4-0.


09:25 Simona se îndreaptă spre banca sa cu un 3-0 impresionant: Halep îi dă replica Pennettei cu lovitura de bază a acesteia în victoria de la US Open – reverul în lung de linie și chiar dacă cel mai spectaculos punct al meciului este adjudecat la fileu de jucătoarea din Cizmă, Simona câștigă al 12-lea punct din 17 și pune presiune pe Flavia.


09:21 BREAK, SIMONA HALEP! Acest start se potrivește cu siguranță cu statutul de principală favorită: Simona este agresivă, ținta italiencei tremură, reverul nu mai are precizie de laser ca la Flushing Meadows, iar prima minge de break este convertită de constănțeancă.


09:17 Simona deschide partida cu game adjudecat destul de net, la serviciu: Pennetta caută atacul decisiv cu reverul și după două ratări, îi iese a treia minge. Simona lovește decis însă cu dreapta, reușește as pe serviciul doi și trece la conducere pe tabelă, 1-0.


09:10 Simona începe partida la serviciu.


09:05 Jucătoarele și-au făcut intrarea pe teren. Recunoaștem echipamentele de la New York, sperăm că aspectul meciului va fi însă diferit. „Bucurie și melancolie”, iată cum rezuma italianca emoțiile din start de competiție.

 


08:50 De la campion la campion. Gimnastica românească a înregistrat sâmbătă una dintre cele mai triste zile din istoria sa, echipa feminină ratând finala de la Campionatul Mondial și, în același timp, biletele directe de acces la Jocurile Olimpice de la Rio. Iată însă mesajul de încurajare al lui Marian Drăgulescu, prezent și el la Glasgow pentru întrecerea masculină, pentru Simona Halep.


08:45 Antrenamentul de dimineață: zâmbetul i-a pierit parcă de pe față Simonei. Să fi început deja emoțiile, sau doar se concentra? Una dintre întrebările de bază la start de meci este cine va avea mai multe emoții – Halep, care conform calculelor hârtiei ar trebui să se impună în cel mai important turneu al carierei, sau Pennetta, jucătoare care își scrie ultima filă a poveștii în tenis?


08:40 Pennetta, ce pregătire! Italianca a anunțat cu 20 de ore înainte de startul de la Singapore că este pregătită. Iată o mostră din serialul „La Dolce Vita” by Flavia.


08:35 Atmosfera este încinsă la propriu la Singapore. Iată ce show au pregătit gazdele pentru a dezmorți atmosfera. Oare Simonei îi place și trupa Sistem, nu doar Smiley? Dacă răspunsul este da, atunci s-a simțit ca acasă.


08:30 Bună dimineața! Turneul Campioanelor dă startul meciurilor pe care toată lumea le așteaptă. Sunt Cezara Paraschiv și împreună îi ținem pumnii Simonei, la debutul într-o competiție cu multe date inedite față de competițiile din circuit – cel mai important și aproape singurul concurs de talie disputat în sală, pe suprafață rapidă.


Simona Halep debutează în turneul pe care și l-a fixat ca obiectiv de la început de an, din postura finalistei de anul trecut și a capului de serie numărul unu, având în față o provocare importantă: după un debut strălucitor la ediția precedentă, în 2015 trebuie să confirme și să gestioneze un nou tip de presiune. Tricolora anunță că are temele făcute, atât pentru duelul de foc cu Maria Șarapova, cât și pentru revanșa cu Flavia Pennetta, debutantă la 33 de ani în cea mai exclusivistă întrecere din tenisul feminin.

Cu Darren Cahill în colțul său, dar aflat din nou într-o situație de conflict de interese, în imposibilitatea de a o consilia în meciul debut, în condițiile în care Pennetta are același sponsor tehnic, Simona Halep este așteptată să confirme în fața adversarelor de talie statutul pe care și l-a betonat în special pe circuitul nord-american, în două reprize: cea mai bună jucătoare pe ciment a anului și jucătoarea cu cele mai multe puncte în sezon – după Serena Williams – o poziție acaparată net de contănțeancă.


Pennetta domină palmaresul direct

Steve Tignor notează însă că statutul de principală favorită nu se potrivește cu bilanțul Simonei de victorii – înfrângeri în fața jucătoarelor din grupa sa (5 – 13). La fel, și declarația Simonei  „nu am nimic de pierdut, nu am așteptări” pare ușor nepotrivită cu statutul de principală favorită a Turneului Campioanelor – însă, Halep are o primă oportunitate de a corecta situația, în fața unei adversare care anunță că încă nu are planuri de viitor, chiar dacă săptămâna aceasta își va încheia cariera în tenis.

Sunt foarte concentrată pe job-ul de acum, pe ceea ce am de făcut, să închei această săptămână, dar să mă și bucur de ea„, a anunțat Pennetta, o jucătoare care a făcut o adevărată demonstrație de tenis agresiv în fața Simonei, în semifinalele de la US Open. În duelul de la Flushing Meadows, duelul celor două jucătoare care excelează la deplasarea în teren a fost adjudecat net la capitolul inițiativă de italiancă. Pennetta a fost agresivă, a șters cu regularitate liniile și a ținut-o în alergare pe Simona. La rândul său Simona este capabilă să joace extrem de agresiv, fapt dovedit chiar pe Centralul care găzduiește rejucarea semifinalei de la US Open, în partida din 2014 cu Serena Williams.

„Este ultimul ei turneu și nu are nimic de pierdut. Sigur va da tot ce are mai bun. Startul e important în grupă, pentru că o înfrângere îți poate îngreuna situația, așa că voi încerca să fac un meci cât mai bun”, prefața Halep partida cu Pennetta.

Simona Halep (2 WTA), a doua participare la Turneul Campioanelor (3 victorii, 2 înfrângeri, finalistă în 2014)

  • 3 titluri în 2015 (Shenzhen – turneu International, ianuarie; Dubai – turneu Premier 5, februarie; Indian Wells – turneu Premier Mandatory, martie)
  • raport victorii – înfrângeri în 2015: 48 – 15
  • cel mai bun rezultat în turneele de Mare Șlem, în 2015: US Open, semifinală
  • bilanțul direct în fața adversarelor din Grupa Roșie: 5-13 (0-5 vs Sharapova, 4-4 vs Radwanska, 1-4 vs Pennetta)
  • bilanțul direct în fața adversarelor din Top 9, în 2015: 2 victorii, 3 înfrângeri
  • partide jucate pe teren acoperit, în 2015: 3 victorii, 2 înfrângeri (2-1 pe zgură, 1-1 pe suprafață rapidă)

Flavia Pennetta (8 WTA), prima participare la Turneul Campioanelor

  • 1 titlu în 2015 (US Open – primul titlu de Mare Șlem al carierei)
  • raport victorii – înfrângeri în 2015: 27 – 17
  • cel mai bun rezultat în turneele de Mare Șlem, în 2015: US Open, titlu
  • bilanțul direct în fața adversarelor din Grupa Roșie: 10-8 (4-1 vs Halep, 3-2 vs Sharapova, 3-5 vs Radwanska)
  • bilanțul direct în fața adversarelor din Top 9, în 2015: 4 victorii, 4 înfrângeri
  • partide jucate pe teren acoperit, în 2015: nici unul

Turneul este transmis de DigiSport și Dolce Sport și poate fi urmărit în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…