Filmul unei seri de vis pentru Steaua. În fața a peste 2.000 de fani, roș-albaștrii s-au impus în fața puternicei Trabzonspor. Reacția antrenorului după victoria din Eurocup | GALERIE FOTO

Filmul unei seri de vis pentru Steaua. În fața a peste 2.000 de fani, roș-albaștrii s-au impus în fața puternicei Trabzonspor. Reacția antrenorului după victoria din Eurocup | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:
  •  Echipa de baschet masculin Steaua CSM Eximbank București a învins miercuri, pe teren propriu, formația turcă Trabzonspor, cu scorul de 76-71 (43-39), în cea de-a doua partidă din grupa D a Eurocup, a doua competiție valorică a „Bătrânului continent”.

Steaua a dominat prima jumătate a meciului și nu a fost condusă decât de două ori (4-5, 26-27), dar nici nu a reușit să se desprindă pe tabela de marcaj la mai mult de șase puncte (43-37). Roș-albaștrii și-au adjudecat primele două sferturi, mizând pe marcajul om la om, faultând per total mai puțin decât adversarii și făcând față cu brio unei echipe în general mai bine cotată. Turcii au revenit și au câștigat al treilea sfert, după o creștere în joc, însă ultimul act le-a revenit din nou românilor, care au rupt seria de trei minute fără coș înscris, din startul actului patru. Împinși de la spate de cântecele membrilor galeriei de la Peluza Sud, care au coordonat încurajările celor 2.000 de spectatori prezenți la Sala Polivalentă din București, steliștii au revenit la conducerea meciului, după ce cu 10 minute rămase de disputat scorul era egal, 58-58, fructificând decisiv în final aruncările libere.


Hristu Șapera, primul tehnician român care conduce o echipă autohtonă în Eurocup

Este o victorie mare pentru noi, pentru clubul Steaua, pentru baschetul masculin românesc. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, suntem la prima experiență în Eurocup, suntem într-o grupă extrem de dificilă și nu cred că trebuie să ne gândim mai departe de următorul meci. Trebuie să jucăm mai bine ca echipă, am făcut asta astăzi – poate la Kazan am intrat puțin timorați, cu multă presiune, deși nu ar fi trebuit să fie așa. Pe final de meci, ne-am precipitat puțin, dar a fost un meci cu presiune și ne-am dorit foarte mult victorie. Poate de aici au venit erorile și important este că am reușit să câștigăm. Este important ca pe viitor să le corectăm„, a explicat antrenorul echipei, Hristu Șapera, mulțumit de prestația fiecărui jucător.


Steliștii s-au apărat în ultimele două sferturi ale meciului la coșul din dreptul galeriei

În condițiile în care stranierii sunt la mare căutare în Liga Națională de Baschet, iar în majoritatea cazurilor aceștia iau prim-planul, ținând pe bancă românii, Steaua CSM Exim Bank a avut momente în care a jucat chiar și cu patru jucători români pe teren. Mihail Paul, Titus Nicoară, Ionuț Drăgușin și Levente Szijarto, iar tehnicianul Hristu Șapera a vorbit despre acest aspect, la conferința de presă din finalul meciului: „Nu am considerat niciodată că avem români și străini în echipă, ci doar jucători care pot ajuta echipa la un moment dat, alții care ne pot ajuta la un alt moment. Am fost nevoit să fac câteva schimbări tactice: voiam să joc mai mult cu Ionuț Drăgușin, dar ei au jucat cu un lineup foarte mic. Realmente cred că avem o echipă foarte echilibrată, în care nu se simte diferența dintre jucătorii români și cei străini. În momentul în care jucăm ca o echipă și ne folosim de toate armele noastre, putem fi eficienți„, a punctat Șapera.

Pentru noi este foarte important faptul că Titus (n.r. – Nicoară) a jucat pe această scenă, a Eurocup-ului, este un jucător încă tânăr, are viitorul în față„, a  adăugat Șapera, care rămâne moderat: „Cred că nu îmi permit să fiu fericit decât până când ne culcăm în seara asta, pentru că mâine avem antrenament. Trebuie să ne păstrăm echilibrul„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…