Bergodi, supărat pe adversari după înfrângerea cu Dinamo: „E lipsă de fair play”. Ce l-a deranjat pe antrenorul italian

Bergodi, supărat pe adversari după înfrângerea cu Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un moment dificil pentru echipa sa, care a strâns șase etape la rând fără victorie, Cristiano Bergodi, tehnicianul italian al lui ASA Târgu Mureș rămâne încrezător în calitățile elevilor săi și consideră că fotbaliștii pe care-i antrenează meritau să plece cu cel puțin un punct din meciul cu Dinamo.

„Am făcut un joc bun în prima repriză. Am luat un gol din corner, dar am dominat jocul. Am revenit, am egalat, dar în 10 oameni ei au profitat de inferioritatea noastră numerică și au avut câteva ocazii. Normal că se simte presiunea, băieții vor să câștige, dar se poate întâmpla în fotbal să intri intr-o perioadă fără noroc. Astăzi am controlat jocul împotriva unei echipe foarte bune, am dat gol dupa o fază frumoasă de contraatac, dar mergem acasă fără puncte. Și îm 10 oameni am incercat să facem ceva, nu ne-a fost ușor, dar echipa a arătat bine”, a declarat Bergodi.

Antrenorul italian a comentat și faza din minutul 56, când Dinamo a marcat golul de 2-1 în momentul în care Hanca, jucătorul oaspeților, era întins pe gazon. Bergodi consideră că gestul lui Mevlja, care nu a trimis mingea în afara terenului și a centrat, mingea ajungând la Marc, care a înscris, este unul lipsit de fair play.

„Ca de obicei, când un jucător e pe jos, mingea se dă afarî. Ei au continuat să joace, e lipsă de fair play. Am fost puțin nervos, dar totul s-a întâmplat pe teren, unde ne-au dat gol când aveam un jucător pe jos. Dar așa a fost. Din păcate, plecăm fără puncte, dar am încredere în băieți. Eu zic că am facut un meci bun”, a completat tehnicianul ASA-ului.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×